print
PL a marcat 169 de ani de la nașterea lui M. Eminescu
15.01.2019
2351 Accesări

Expresia integrală a sufletului românesc, astfel îl definea N. Iorga pe marele poet Mihai Eminescu.

Astăzi, la împlinirea a 169 de ani de la nașterea poetului nepereche, geniului tutelar al culturii neamului, făuritorului limbii literare și a Luceafărului culturii românesti – Mihai Eminescu, PL a adus un omagiu marelui poet, la bustul acestuia de pe Aleea Clasicilor.

Președintele PL, Dorin Chirtoacă alături de membrii și simpatizanții PL au depus flori și au evocat fragmente din opera lui M. Eminescu, care este mereu actuală prin profunzimea cu care poetul a descris realitățile acelor timpuri, valabile și pentru contemporanietate.

Tot astăzi, sărbătorim și Ziua Culturii Naţionale, fiind marcată odată nașterea lui M. Eminescu care a devenit sinonim cu naţiunea română, fiind, în mentalul colectiv, forma ei de expresie cea mai înaltă. 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.