print
Mihai Ghimpu: Consider că neprezentarea Maiei Sandu la emisiuni este o insultă adusă cetățenilor, dornici să cunoască adevărul care se află în spatele declarațiilor populiste și mincinoase
21.10.2016
660 Accesări

În această seară am participat la o altă rundă de dezbateri electorale. Este deja a doua oară când contracandidatul meu Maia Sandu nu se prezintă la dezbaterile la care sunt invitat și eu.

Calific aceste acțiuni drept eschivări de la obligația morală de a prezenta electoratului proiectul politic pe care îl susține și de a răspunde la întrebările publicului.

Așadar, este evident că aceasta mizează pe dezinformarea în masă a cetățenilor. Sau poate Doamnei Sandu îi este frică de propria sa identitate, de propriul său trecut?! Or, o dezbatere electorală televizată, cu participanți bine informați, ar putea să scoată la iveală adevăratul interes pentru care a început lupta pentru fotoliul de Președinte.

O eventuală apariție a Maiei Sandu în dezbateri cu subsemnatul ar putea duce la recunoașterea neintenționată a participării sale la furtul miliardului și la dezvăluirea legăturilor pe care le are cu interlopii fugari, Victor și Viorel Țopa și fostul/actualul său șef, Vlad Filat.

 

Consider că neprezentarea Maiei Sandu la emisiuni este o insultă adusă cetățenilor, dornici să cunoască adevărul care se află în spatele declarațiilor populiste și mincinoase. 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.