print
Situația politică din RM discutată de Mihai Ghimpu cu membrii Consiliilor Teritoriale PL din Criuleni, Dubăsari, Leova și Călărași
31.01.2016
2733 Accesări

Preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova a participat pe 30 - 31 ianuarie 2016, la ședințele Consiliilor Teritoariale PL din Criuleni, Dubăsari, Leova și Călărași. 

La ședințe au participat, Alina Zotea, deputat, responsabil de r-nul. Leova, Oleg Ogor, Președintele OTPL Criuleni, Ludmila Crăciun, Președinta OTPL Dubăsari și Igor Jugănaru, Președintele OTPL Leova și Petru Cosoi, deputat, Președintele OTPL Călărași.

Principalele teme abordate în cadrul acestor ședințe au fost:  Poziția Partidului Liberal referitor la situaţia social-politică şi economică din Republica Moldova, funcţionarea instituţiilor democratice, reformele implementate la nivel naţional în conformitate cu angajamentele asumate faţă de cetățeni și partenerii de dezvoltare, lupta cu corupţia în instituţiile de stat, rezolvarea problemelor apărute la nivel local şi perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova.

Atât Mihai Ghimpu, cât și cei prezenți la ședințe au menționat că cetăţenii îşi doresc stabilitate, reforme şi un Guvern stabil pe o perioadă cât mai îndelungată de timp, de asemenea aceştia au criticat vehement acţiunile violente ale protestatarilor împotriva Preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, a Ministrului Educației, Corina Fusu şi  a deputatului PL, Alina Zotea.

În cadrul discuţiilor, Alina Zotea, a menționat că ziua de 20 ianuarie 2016, a fost o zi de teroare pentru ea, dar și pentru personalul parlamentului în majoritate doamne. ”Cu ce sunt vinovate, doamnele care asigură partea tehnică  a legislativului ce au fost atacate și hărțuite de protestari? Democraţia nu se construieşte lovind cu pumnul, democraţia se construieşte prin respectarea tuturor drepturilor şi a obligaţiilor colective, a subliniat Alina Zotea”

Președintele PL, a pus accentele pe legitimitatea Guvernului, fapt contestat de cei care doresc să aducă Republica Moldova în haos și dezordine, prin declanșarea alegerilor anticipate. Mihai Ghimpu a spus că cel mai de preț sentiment al unui om este atunci când este cu conștiința împăcată,: ”Dacă noi, nu participam la formarea majorității parlamentare, atunci sigur, azi aveam alegeri anticipate. Suntem conştienţi că alegerile anticipate ar fi adus în mod sigur la putere forțele pro-ruse, care vor să întoarcă RM spre Kremlin, fapt confirmat de „troika„ la emisiunea ”ÎnPROfunzime”. Deasemenea, Preşedintele PL a menţionat că datorită deciziei de participare în majoritatea parlamentară reformele şi proiectele începute vor derula cu success şi în cel mai scurt timp vom avea performanţe economice şi vom îmbunătăţi nivelul de trai aşteptat de atât timp de cetăţeni.

Liderii organizațiilor teritoriale au menționat că, unica soluția, pentru depășirea crizei politice, nu sunt alegerile anticipate, fapt ce ar conduce RM la o nouă criză financiară, precum şi la  stoparea  finanţărilor din partea partenerilor externi. Guvernul investit trebuie să muncească, pentru a îndepărta restanțele pe care le are Republica Moldova, să înregistreze progrese substanţiale în domeniul reformei justiţiei, combaterea corupţiei şi să îmbunătățească calitatea vieții.

Membrii PL consideră că guvernul care a fost investit este obligat să înregistreze rezultate pentru oameni, să implementeze reforme, să demonstreze prin fapte că integrarea europeană este un imperativ care poate fi atins. Participanții la eveniment au adresat întrebări și sugestii Președintelui PL, deasemenea aceştia au declarat că au toată încredere în politica curată şi onestă a Partidului Liberal şi în integritatea echipei liberale.

Serviciul de Presă al PL
31 ianuarie 2016
Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.