print
7 aprilie – CRIMA NU SE IARTĂ!
07.04.2015
2819 Accesări

Mai mulți tineri liberali s-au adunat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale să aducă un omagiu tinerilor care au luptat cu 6 ani în urmă pentru Libertate și Democrație, devenind victime maltratate prin secțiile de poliție și agresate în PMAN.

De Ziua Libertății – 7 aprilie, Tineretul Liberal a organizat un flashmob, mai mulți tineri au aprins lumânări în memoria celor care s-au sacrificat pentru Libertate, formând acel „7” memorabil. Aceștia au avut pancarte cu mesaje și au scandat: „CRIMA NU SE IARTĂ!” 

La eveniment a participat și conducerea Tineretului Liberal: Ion Cebanu, Președintele Tineretului Liberal, Ion Purice, Președintele Clubului Studenților Liberali și Corina Banari, Președinta Clubului Liceenilor Liberali.  

De asemenea, tinerii și-au exprimat nemulțumirea că nici după 6 ani nu li s-a făcut dreptate, iar cei care se fac vinovați de cele întâmplate în 2009 ocupă astăzi funcții înalte. Dânșii au accentuat că au fost trădați, iar unele partide au profitat și au ajuns la putere, iar astăzi formează Alianță cu comuniștii.

Ion Cebanu, Președintele Tineretului Liberal, a accentuat: Mai devreme sau mai târziu adevărul va triumfa! Cei care sunt astăzi la guvernare au trădat cauza pentru care au luptat tinerii în 2009,  făcând alianță cu comuniștii. Ei sunt niște politicieni fără valori și au interese înguste și meschine. Vrem ca justiția să funcționeze, iar toți cei care au comis crime și au trădat tinerii să stea la pușcărie, așa cum se întâmplă astăzi în România.

Dânsul a mai menționat că tinerii pot găsi doar în Partidul Liberal un pilon de încredere și rezistență la nedreptățile pe care le comite guvernarea actuală.

Nouă, Partidului Liberal, ne pasă de tinerii care și-au dat viața pentru un viitor mai bun, lor, însă, nu. Am păstrat un minut de reculegere pentru toți cei care au luptat în PMAN pentru idealurile naționale și s-au jertfit acestora.”, a mai enunțat Ion Cebanu.

 

Serviciul de presă al PL
7 aprilie 2015


 

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.