print
Leușeniul susține politica și obiectivele Partidului Liberal
16.11.2014
2421 Accesări

„Stimați cetățeni, mă bucur să mă aflu azi în fața DVS, aici, la Leușeni, localitate din lunca Prutului. Sunt sigur că localitățile din Hâncești vor avea un reprezentant în Parlament în persoana lui Ștefan Vlas, Președintele OT PL Hâncești." -  acesta a fost mesajul Președintelui PL, Mihai GHIMPU,  adresat celor prezenți la întâlnirea care a avut loc la Leușeni sâmbătă, 16 noiembrie, la care au mai participat și candidații PL la funcția de deputat - Ștefan Vlas și Albert Darie.

Președintele PL și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu modul în care va fi asigurată corectitudinea alegerilor parlamentare din luna noiembrie. Mihai Ghimpu nu exclude că partidele aflate la guvernare, dar și cele din opoziție, vor încerca să corupă electoratul prin modalitățile tradiționale.  „Îmi doresc ca alegerile să fie libere și corecte, dar nu sunt sigur că așa va fi. Noi cunoaștem că alegătorii sunt cumpărați cu macaroane și orez. Alegeri libere și corecte înseamnă, în primul rând, a nu falsifica. Dacă furi o bancă și un aeroport, cât e a fura un vot? Principiul e altul: dacă ai furat un ou, furi și un bou! Aici apare semnul de întrebare din partea mea. Sper, totuși, că cetățenii vor lua tot ce le dau și vor vota Partidul Liberal. Vii și le promiți viitor european, dar folosești metode sovietice. Asta înseamnă umilință - să-i ții în sărăcie și apoi să-i cumperi cu macaroane", a subliniat Mihai Ghimpu

„Situația deplorabilă în care se află Republica Moldova este din cauza comuniștilor, ocupației. Vă mulțumesc pentru faptul că în condițiile cele mai grele, având viața cea mai anevoioasă, dvs ați salvat limba, identitatea, valorile naționale, vorba lui Blaga, veșnicia s-a născut la sat, și DVS ați demonstrat aceste lucru! Aici e e mama noastră și aici ne sunt rădăcinile! O guvernare corecta,  pentru oameni, cinstită, putem avea doar dacă doriți dvs. La 30 noiembrie trebuie să alegem o cale corectă, pentru oameni, să alegem guvernanți care trăiesc cu problemele cetățenilor și care au demonstrat că pot schimba lucrurile, aceștia suntem noi, echipa Partidului Liberal!" - a mai accentuat  Mihai Ghimpu la întâlnire.

Mihai Ghimpu a enumerat problemele importante care macină astăzi fiecare cetățean al R. Moldova și anume:

-          Securitatea noastră - soluția fiind aderarea la NATO:

-          Sărăcia și combaterea corupție - prin implementarea unor reforme eficiente;

-          Încotro RM?  - Drumul pe care va merge republica după alegerile din 30 noiembrie.

„Oamenii de la sate au trecut prin vremuri vitrege. Cetățenii noștri trăiesc cu frică, astăzi ca niciodată cea mai mare problema este securitatea, pacea și liniștea noastră, a tuturor. Iată de ce PL promovează insistent aderarea la NATO! Ucraina și Georgia dacă ar fi fost membre NATO, Rusia nu ar fi intrat cu armată și muniții. Fără NATO nu ajungem în UE! NATO nu înseamnă doar securitate, ci și bunăstare! Atâta timp cât Rusia stă cu sabia deasupra noastră, nu avem altă cale!", a mai spus Președintele PL.

„UE înseamnă civilizație, unde legea și omul sunt prioritățile guvernanților, UV înseamnă Donețk, Donbas, Crimeea, Transnistria, foamete organizată, deportați, teroare. Voi ce alegeți? Vă îndemn să vă ascultați copiii și să votați pentru viitorul lor! Vă îndemn să susțineți Partidul Liberal, pentru că adevărul și cinstea stă la baza activității noastre!" - a conchis Mihai Ghimpu.

În cadrul întrevederii, locuitorii au adresat mai multe întrebări liderilor Partidului Liberal, au vorbit despre problemele cu care se confruntă și și-au exprimat susținerea pentru echipa PL.

 

Serviciul de presă al PL

16 noiembrie 2014

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.