print
Proiect de succes al Ministerului Mediului: reactivele chimice din laboratoarele școlilor au fost colectate și distruse
31.10.2012
2093 Accesări

La 31.10.2012 în cadrul Ministerului Mediului a avut loc o conferinţa de presă consacrată finalizării proiectului „Colectarea, depozitarea centralizată şi neutralizarea şi/sau distrugerea reactivelor chimice învechite din laboratoarele instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova”, la care a participat ministrul mediului Gheorghe Şalaru, reprezentatul Ministerului Educaţiei Eugenia Parlicov, reprezentanții companiei germane SAVA  Martin Kemmler și Jaroslaw Surma.

Proiectul a fost iniţiat de Ministerul Mediului în anul 2010 cu finanţare din Fondul Ecologic Naţional şi implementat în colaborare cu Ministerul Educaţiei pe parcursul anilor 2011-2012. Obiectivul principal al proiectului a constat în colectarea reactivelor învechite şi ambalajului din laboratoarele instituţiilor preuniversitare, depozitarea lor centralizată temporară, ambalarea, transportarea şi distrugerea peste hotare. Lucrările practice de eliminare a acestor deşeuri au fost realizate de Compania SAVA din Germania. Pe parcursul ultimelor 18 luni, din 918 instituţii de învăţământ preuniversitar au fost colectate 69134 kg de reactive şi ambalaj contaminat. Recent ultimul camion cu deşeuri a ajuns la destinaţie. În rezultat, a fost redus semnificativ impactul negativ al substanţelor chimice din laboratoare asupra sănătăţii copiilor şi pedagogilor, precum şi asupra mediului înconjurător. 

Ministrul Mediului Gheorghe Șalaru a ținut să menționeze că la momentul de față reactivele chimice cu termen expirat se regăsesc practic în toate instituțiile de învățământ mediu din țară și astfel pun în pericol sănătatea elevilor. În acest context proiectul dat a avut un rol extrem de important în soluționarea problemei reactivelor chimice cu termen expirat din țara noastră și totodată a reprezentat un prim-pas extrem important în procesul de eliminare a substanțelor chimice periculoase din viața cetățenilor Republicii Moldova. 

Proiectul este considerat unul de succes şi datorită conlucrării tuturor părţilor implicate,  interesului manifestat de specialiştii Ministerului Educaţiei, direcţiilor raionale şi municipale ale învăţământului, persoanelor responsabile din instituţiile preuniversitare, care prin aportul şi participarea activă în procesul de organizare şi colectare a deşeurilor, şi colaborarea permanentă cu echipa proiectului au contribuit la atingerea cu succes a obiectivelor propuse iniţial.

Ministerul Mediului al Republicii Moldova

www.mediu.gov.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.