print
Deputatul Mihai Ghimpu, semnatar al Declarației de Independență: Să promovăm și să apărăm valorile promovate de Declarația de Independență a Republicii Moldova
31.10.2012
972 Accesări

Deputatul PL Mihai Ghimpu, semnatar al Declarației de Independență, a participat astăzi la ceremonia de placardare a Declarației de Independență a Republicii Moldova pe sediul Curţii Constituţionale. Placa, pe care este inscripționată Declarația de Independență și numele tuturor deputaților semnatari, a fost dezvelită în cadrul unei ceremonii oficiale, la care au participat conducerea Republicii Moldova, judecători, procurori, reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului, ai autorităților publice centrale, alți oficiali.

Deputatul în primul Parlament Mihai Ghimpu s-a referit, în discursul rostit, la contextul în care a fost semnată Declarația de Independență și la perioada mișcării de eliberare națională. “Să nu credeți că a fost simplu atunci când s-a votat Declarația de Independență. Lupta pentru limbă și alfabet, tricolor și suveranitate s-a încununat cu semnarea Declarației de Independență, ruperea de URSS și dobândirea libertății”, a precizat Mihai Ghimpu.

Potrivit deputatului, Declarația de Independență proclamă Republica Moldova ca stat independent și face referire expresă la valorile identității noastre naționale, inclusiv la denumirea corectă a limbii pe care o vorbim - limba română. “Când a fost adoptată Constituția Republicii Moldova, s-a neglijat Declarația de Independență. Drept urmare, astăzi avem în Constituție o limbă care nu există – limba moldovenească. Să recunoști statul și să nu recunoști această declarație este un păcat”, a menționat deputatul semnatar al Declarației de Independență.

Mihai Ghimpu a adresat îndemnul de a promova și apăra valorile naționale prevăzute de Declarația de Independență. “Avem 22 de ani de când nu putem să punem în aplicare prevederile Declaraţiei. Într-o perioadă grea am obţinut independenţa, dar s-o realizăm nu putem. Sper ca cetăţenii noştri să simtă cu adevărat că Republica Moldova este independentă şi le aparţine lor”, a punctat Mihai Ghimpu. 

La propunea deputatului Mihai Ghimpu, participanții la ceremonia de placardare a Declarației de Independență a Republicii Moldova au păstrat un minut de reculegere în amintirea ilustrului lingvist Valentin Mândâcanu, deputat în primul Parlament și semnatar al Declarației de Independență, care este condus astăzi pe ultimul drum.

Originalul Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova a fost distrus în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009. Documentul, restabilit în aprilie 2010, prin aplicarea repetată a semnăturilor de către deputaţii din primul Parlament, se păstrează la Trezoreria Băncii Naționale a Moldovei.

Departamentul Comunicare și Imagine al PL

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.