print
Mihai Ghimpu trage linia: Consulat rus la Tiraspol nu va fi deschis
25.09.2012
2006 Accesări

Un consulat al Federației Ruse va fi deschis în Transnistria doar atunci când teritoriul va fi controlat de Chișinău. Afirmația aparține președintelui PL, Mihai Ghimpu, care a spus că se va opune cu dârzenie acestei idei, menționează UNIMEDIA.

„Consulat nu va fi acolo. Tragem linia. Cum să deschizi consulat pe un teritoiu pe care nu-l controlezi? Ar putea fi deschis acest consulat, dar numai atunci când îl vom controla. Dacă mâine poimâine este omorât vreun lucrător de le consulat, cine o sa răspundă? La fel ca cu gazul, ei consumă, dar nu achită. Banii de la cine se cer acum?”, a întrebat retoric liberalul.

„Dacă Federația Rusă va insista aupra deschiderii Consulatului, atunci noi va trebui să ne punem serios pe gânduri”, a adăugat sursa citată.

Anterior, Mihai Ghimpu a mai spus că Alianța de guvernare se va clătina serios, dacă acest consulat va fi totuși deschis.

UNIMEDIA amintește că, anterior, colegul de Alianță a lui Mihai Ghimpu, premierul Vlad Filat, a declarat că este de acord cu deschiderea unui consulat rus la Tiraspol. Acesta a precizat într-un interviu pentru presa rusă că malul stâng al Nistrului face parte din componența Republicii Moldova și că țara noastră trebuie să ofere diplomaților ruși condițiile necesare pentru ca aceștia să lucreze în interesul cetățenilor care locuiesc acolo ce dețin pașapoarte rusești.

Totodată, liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk i-a îndemnat pe deputații Dumei de Stat să-l ajute în problema deschiderii consulatului Federației Ruse în regiunea transnistreană și să urgenteze pe cât este posibil procesul.

www.unimedia.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.