print
Mihai Ghimpu şi-ar dori ca noua Constituţie să prevadă şi votul de la 16 ani
21.09.2012
1777 Accesări

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, declară că și-ar dori ca noua Constituție să prevadă și posibilitatea de vot pentru tineri începând de la 16 ani, informează UNIMEDIA.

„Specialiștii în drept constituțional trebuie să realizeze proiectul noii Constituții. Despre limbă eu am spus și rămân pe aceeași poziție: trebuie să fie specificat „limba română” sau deloc. La fel, mi-aș dori ca votul să fie posibil de la 16 ani. Nu poți compara cum eram eu la 16 ani și cei de acum. Ei sunt foarte bine informați. Noi trebuie să angajăm în activitate cât mai mult generația tânără, este generația cu viziuni noi”, a spus președintele PL în cadrul unei emisiuni la N4.

Sursa a vorbit și despre mecanismul adoptării unei noi Constituții. „Adoptăm o lege care prevede aprobarea unei noi redacții a Constituției. Noua Lege Supremă se discută, se adoptă în prima lectură - însă nu și în a doua, pentru că nu avem voturi. În acest caz mergem la referendum pentru ca cetățenii să o aprobe”, a opinat sursa.

La fel, în cadrul emisiunii Mihai Ghimpu a lăsat să se înțeleagă că PL va ceda și funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului și controlul asupra PG, dacă colegii săi nu vor face pași în acest sens. „Dacă da - da. Dacă nu - atunci nu. Noi o să cedăm spre binele AIE”, a precizat Ghimpu.

www.unimedia.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.