print
Deputatul Valeriu Munteanu despre victoria de la Curtea Constituţională: Beneficiile hotărârii vor fi resimţite de fiecare cetăţean al Republicii Moldova
19.06.2012
975 Accesări

Astăzi, în urma sesizării pe care am depus-o împreună cu colegul deputat liberal dr. hab, prof. univ. Victor Popa, Curtea Constituţională a concluzionat că mandatul deputatului poate fi ridicat în cazul eschivării de la îndeplinirea îndatoririlor doar în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor de protest parlamentar.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea Constituţională a lăsat la discreţia Parlamentului reglementarea cazurilor de încetare forţată a mandatului deputatului prin legile care stabilesc organizarea şi funcţionarea Parlamentului, menţionând totodată că în majoritatea parlamentelor există o obligaţie formală de prezenţă, atât în plen, cât şi în şedinţele comisiilor permanente, din care fac parte deputaţii.

Astfel, Curtea a statuat că sintagma „ridicarea mandatului” nu este aplicabilă acţiunilor de protest parlamentar, în cadrul activităţii politice a deputatului, însă protestul parlamentar urmează a fi reglementat legal, fiind deja instituit un grup de lucru pentru modificarea Regulamentului Parlamentului şi a Legii cu privire la statutul deputatului.

Noile reglementări legale vor explica mecanismul legal prin care poate fi ridicat mandatul unui deputat pe motiv de lipse nemotivate, stabilind că această procedură nu poate fi efectuată printr-o simplă hotărâre a Parlamentului, ci printr-o hotărâre de constatare a circumstanţelor, adoptată de către Curtea Constituţională, care este unica instanţă în drept să valideze mandatele deputaţilor, respectiv şi procedura de ridicare individuală a mandatelor trebuie încheiată la Curtea Constituţională.

Deputatul poate să lipsească de la şedinţa Parlamentului, pe motive de protest, dar acesta va trebui totuşi să se prezinte la şedinţă, să semneze în listele de prezenţă, să facă cunoştinţă cu ordinea de zi a şedinţei, iar mai apoi să anunţe personal, sau prin intermediul preşedintelui fracţiunii, faptul că părăseşte şedinţa Parlamentului.

Noile reglementări sunt menite să traseze cu certitudine deosebire dintre “protest” şi absenţe nemotivate, pentru a face o distincţie între cei care uzează de dreptul la libera exprimare politică, prin intermediul abţinerii de la vot sau de la participarea la dezbateri şi cei care, din contul cetăţenilor, îşi permit să folosească impardonabil statutul de deputat.

Fiţi de acord, este destul de convenabil să petreci ziua reflectând asupra influenţelor sociale ale operelor lui Marx şi Lenin în compania colegilor de fracţiune şi a licorilor bahice, în loc să te prezinţi lucid, dis-de-dimineaţă la şedinţele Parlamentului.

Stabilirea unor procedee clare referitoare la procedura protestului parlamentar ar permite disciplinarea aleşilor poporului şi o exercitare a suveranităţii naţionale în conformitate cu mandatul poporului.

Hotărârea de astăzi a Curţii Constituţionale este o mare victorie pentru noi, ce va permite excluderea echivocului din legislaţia Republicii Moldova şi speculaţiile admise în Parlament de la declararea independenţei încoace. Hotărârea este extrem de importantă pentru fortitificarea instituţiilor democratice şi va stimula inclusiv comuniştii să înţeleagă că, odată cu accederea în legislativ, deputaţii au în primul rând obligaţii legislative, nu doar drepturi ce merită a fi folosite pentru manipulare nesănătoasă. În egală măsură beneficiile acestei hotărâri vor fi resimţite de fiecare cetăţean al Republicii Moldova, care poate fi sigur că, de astăzi înainte, mandatul pe care l-au obţinut deputaţii în baza votului său va fi exercitat efectiv.

Blogul deputatului Valeriu Munteanu http://munteanu.md/blog/victoria-de-la-curtea-constitutionala

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.