print
(FOTO)Calvarul deportărilor: flori şi lumânări în amintirea victimelor primului val de deportări
13.06.2012
1677 Accesări

Conducerea PL, deputaţi, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, inclusiv echipa de la Primăria Chişinău, au depus flori în dimineaţa zilei de astăzi la Piatra comemorativă a victimelor deportărilor în masă din scuarul Gării feroviare. Participanţii la eveniment au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor primului val de deportări din Basarabia.

Ulterior, Preşedintele PL Mihai Ghimpu, Prim-vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă şi viceprim-ministrul Mihai Moldovanu au discutat cu deportaţii adunaţi în Scuarul Gării feroviare despre problemele cu care se confruntă, depănând aminitiri din calvarul deportărilor organizate de regimul totalitar comunist.

Fiind solicitat de jurnalişti, Dorin Chirtoacă a declarat că problema deportaţilor se află constant în atenţia administraţiei publice locale. Primarul capitalei a precizat că anul acesta vor începe lucrările de construcţie a fundamentului Monumentului în memoria victimelor deportărilor. Costul total al monumentului este  de circa 10 milioane lei, iar anul acesta în buget au fost prevăzuţi 3 milioane lei.

Dorin Chirtoacă a menţionat că edificarea Monumentului victimelor represiunilor sovietice „înseamnă recunoaşterea oficială a evenimentelor din 1941-1949, care  au fost o mare cruzime şi o mare nedreptate împotriva poporului nostru, comisă de imperiul sovietic".
De menţionat că Primăriei Chişinău a acordat deportaţilor, cu ocazia acestei triste aniversări, ajutoare materiale a câte 500 lei la 2 300 de persoane din municipiu.

Astăzi se împlinesc 71 de ani de la primul val de deportări organizate în Basarabia. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, potrivit datelor prezentate de istorici, din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29 839 de persoane, dintre care 5 479 au fost arestate şi 24 360 au fost deportate.

 

 

 

 

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.