print
Liberalii i-au făcut praf pe comunişti
12.06.2012
1986 Accesări

Boicotarea de către deputații comuniști a ședințelor Parlamentului și a comisiilor parlamentare trebuie calificată ca o eschivare directă de la obligații și trebuie sancționată, a declarat deputatul liberal, Victor Popa, astăzi la ședința Curții Constituționale.

Deputatul liberal a menționat că deputații comuniști fac uz de drepturile lor, însă uită de obligații. ”A fi în serviciul poporului” presupune participarea la actul legislativ, și nu activitatea în teritoriu, invocată de colegii comuniști. Acest lucru îl pot face partidele extraparlamentare”, a menționat Victor Popa. În context, el a solicitat ca magistrații să explice dacă deputaților comuniști li se pot ridica mandatele, ca formă de sancționare pentru neexercitarea obligațiilor.

Deputații liberali Victor Popa și Valeriu Munteanu au sesizat Curtea Constituțională pentru a le explica în ce condiții poate fi ridicat mandatul unui deputat și dacă legislatorul se află în serviciul poporului, dacă lipsește de la ședințele Legislativului.

Reprezentanții PCRM au lipsit de la ședință.

Sesizarea a fost depusă în contextul, în care deputaţii PCRM au boicotat în anul 2012 toate ședințele de Parlament, iar în anul 2011 comuniștii au admis 623 de absențe.

www.arena.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.