print
Dorin Chirtoacă la festivalul bikerilor: "În copilărie am visat şi eu să devin biker"
10.06.2012
1716 Accesări

  
Bikeri din 10 state ale lumii au invadat capitala ţării care au parcurs mii de kilometri. Aceştia s-au întrunit în cadrul celei de-a doua ediţie a festivalului moldovenesc al bikerilor „Basarabia 2012 Bike fest”.
Lora Demian, una dintre organizatori şi managerul clubului feminin de bikeri „Fire Angels”, a declarat pentru Info-Prim Neo că acest festival a devenit o tradiţie pentru Republica Moldova, chiar dacă este abia la a doua ediţie.

Anul acesta au venit mult mai mulţi participanţi decât la ediţia trecută. Aceştia au posibilitatea să cunoască mai bine obiceiurile țării noastre, să guste din bucatele tradiţionale şi din vinul moldovenesc.

La sărbătoare au venit şi elevi din şcolile internat. Aceştia le-au cântat invitaţilor din străinătate şi au primit cadouri. Copiii au cunoscut mai multe despre motociclete şi chiar s-au plimbat cu acestea.
 
Primarul general, Dorin Chirtoacă, i-a salutat pe cei bikerii adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi le-a urat sărbătoare frumoasă în Moldova. Edilul capitalei a menţionat că în copilărie a visat şi el să devină biker şi că va susţine oricând astfel de iniţiative.

Primarul a fost plimbat pe bike profesionist, dar nu a urcat personal a ghidon, spunând că nu are carnet de conducere. Anterior, primarul a primit amendă pentru că a condus o autospecială şi un troleibuz, fără sa aibă carnet.

Tradiţional festivalul se desfăşoară timp de 3 zile. După prima zi, participanșii se deplasează la o bază de odihnă din satul Ivancea, raionul Orhei.
Festivalul este organizat de Clubul de bikeri „Eagles”, cu susţinerea Primăriei municipiului Chişinău.

www.trm.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.