print
Ion Cebanu a avut o întrevedere cu reprezentanţii tineretului din Georgia şi Serbia
07.06.2012
1616 Accesări

Avem experienţe similare, dar şi motive suficiente de a face schimb de bune practici, în ceea ce priveşte politicile de tineret. În această ordine de idei, salut reprezentanţii organizaţiilor de tineret din Georgia şi Serbia, care se află la Chişinău în cadrul sesiunii de lucru a Parteneriatului dincolo de frontiere, şi sper că aţi stabilit cu colegii din Republica Moldova un dialog productiv.

Declaraţia aparţine Ministrului Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, care a avut astăzi o întrevedere de lucru cu cei 15 tineri din Georgia şi Serbia, aflaţi în perioada 3-9 iunie în Republica Moldova pentru participare la sesiunea cu genericul "Creşterea implicării şi participării tinerilor la viaţa comunităţii prin eforturi comune în Republica Moldova , Serbia şi Georgia", finanţat în cadrul Programului Est-Est fără frontiere al Fundaţiei Soros.

Referindu-se la obiectivele de tineret, strategiile de implementare ale diverselor program naţionale şi perfectarea legislaţiei în Republica Moldova, Ministrul Tineretului şi Sportului a accentuat necesitatea stabilirii unui parteneriat durabil şi eficient cu consiliile locale de tineret din întreaga republică, dar şi acceptarea bunelor practici din alte ţări europene.

Dincolo de experienţa din Georgia şi Serbia, avem şi una inedită aici, în Moldova. Mă refer la Legea cu privire la Volunatariat, pe care a promovat-o ministerul şi care necesită a fi implementată în timpul apropiat, deoarece apără interesele tinerilor, inclusiv prin recunoaşterea voluntariatului ca experienţă în muncă şi demonstrare angajatorilor a unor abilităţi pentru tineretul implicat activ în voluntariat, - a mai declarat Ion Cebanu.

În cadrul întrevederii au fost abordate şi alte chestiuni ce ţin de politici şi strategii pentru tineret. Reamintim că în cadrul proiectului sunt desfăşurate mai multe acţiuni, inclusiv întrevederi cu Ministrul Tineretului şi Sportului, administraţia publică locală din or. Ungheni, întrevederi cu liderii de ONG-uri din nordul republicii, vizite la Centrele de resurse pentru tineret din oraşele Soroca şi Bălţi etc.

www.mts.gov.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.