print
Felicitări reprezentanţilor mass-media cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei
03.05.2012
1892 Accesări

Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, Partidul Liberal adresează sincere felicitări şi urări de bine reprezentanţilor mass-media.


Stimaţi jurnalişti, Vă mulţumim pentru eforturile depuse în calitate de a patra putere în stat, aflată în serviciul cetăţenilor 24 din 24 de ore. Respectată şi apreciată de o bună parte din societate, munca jurnaliştilor constă în informarea corectă a cetăţenilor şi în realizarea unuia dintre drepturile fundamentale ale omului – dreptul la libera exprimare. Eforturile pe care le depuneţi zi de zi în vederea asigurării dreptului cetăţenilor la o informaţie obiectivă vin să întregească obiectivul nostru comun de a trăi într-o societate bazată pe valorile democraţiei.

Consolidarea statului de drept este obiectivul pe care jurnaliştii trebuie să îl promoveze şi în continuare, împreună cu clasa politică. O presă liberă este un element indispensabil în dezvoltarea unei societăţi democratice. Chiar dacă au fost înregistrate anumite progrese la capitolul libertăţii presei în Republica Moldova, totuşi urmează a fi depuse eforturi şi în continuare pentru a asigura condiţii de activitate adecvate pentru jurnalişti şi instituţiile mass-media pe care le reprezintă, prin asigurarea transparenţei decizionale.

Stimaţi jurnalişti, vă dorim noi succese în activitatea desfăşurată, curaj, onestitate şi multă libertate în exercitarea profesiei. Vă dorim să vă bucuraţi şi în continuare de respectul şi aprecierea societăţii, de încrederea cetăţenilor noştri.

Cu respect,
Mihai GHIMPU
Preşedintele Partidului Liberal

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.