print
Ion Hadârcă: Avem certitudinea că Nicolae Timofti va fi un preşedinte simbol al legii
16.03.2012
740 Accesări

Partidul Liberal consideră că Nicolae Timofti va fi un preşedinte simbol al legii. „Suntem martorii unei ore istorice. Am fost captivii unui mecanism defectuos implementat de către predecesori pentru a zădărnici buna desfăşurare a evenimentelor politice. Am căutat multă vreme această soluţie. După depăşirea acestui moment ne vom apropia cu încredere de soluţionarea celorlalte probleme. AIE a găsit cheiţa şi cred că această zi va fi istorică”, a declarat preşedintele fracţiunii PL, Ion Hadârcă, înainte de votarea şefului statului, transmite Info-Prim Neo.

Deputatul a menţionat că Nicolae Timofti este judecător prin excelenţă şi un om al legii, iar un judecător care este un lider al tagmei sale este un om care nu se poate ghida de alte principii decât de respectarea legii. „Nicolae Timofti este o autoritate în domeniul său, nu a dat semnale că ar avea alte tendinţe decât cele care coincid cu principiile noastre de guvernare. Vă urăm să fiţi drept şi veţi fi răsplătit cu dreptate. Adică răsplătit cu un bun nume şi cu recunoştinţa întregului neam”, a menţionat Ion Hadârcă.

Liderul fracţiunii PL a remarcat că opoziţia parlamentară comunistă a devenit una extraparlamentară şi riscă să devină chiar extra-legală şi extra-statală prin îndemnurile sale la nesupunere. „Credem că nu acestea sunt principiile de care trebuie să se conducă un grup ales de popor, prioritate trebuie să ne fie integrarea europeană. Mă bucur că în discursul candidatului aceste teme au venit ca o asumare şi credem că vom reuşi să trecem cu bine acest mandat şi să ajungem la o nouă treaptă, la asigurarea stabilităţii şi la fortificarea imaginii Republicii Moldova în lume”, a declarat Ion Hadârcă. 

www.info-prim.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.