print
Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a avut o întrevedere cu Mariama Diallo, atașat pentru cooperare regională în domeniul drepturilor copilului
26.01.2012
1447 Accesări

Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a avut o întrevedere cu Mariama Diallo, atașat pentru cooperare regională în domeniul drepturilor copilului cu mandat pentru România, Bulgaria, Republica Moldova. 

În cadrul întrevederii au fost evaluate acţiunile comune organizate pe parcursul anului 2011 în cadrul parteneriatului Consiliului Naţional pentru protecţia drepturilor copilului şi Ambasada Franţei în Republica Moldova. De asemenea, părţile au stabilit priorităţile pentru anul 2012.

Mihai Moldovanu a relatat despre reformele iniţiate şi proiectele în derulare în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi a accentuat priorităţile Consiliului pentru anul în curs.

În anul 2012, accentele vor fi puse pe incluziunea socială a copiilor, nemijlocit celor cu necesităţi speciale, calitatea serviciilor prestate copiilor şi familiilor, reabilitarea psiho-socială şi sănătatea copiilor şi adolescenţilor.

Mariama Diallo a subliniat că apreciază eforturile depuse de Guvernul Republicii Moldova în promovarea drepturilor copilului şi  spiritul activ de ocrotire a copilului, care poate fi preluat şi de alte state.

Părţile au convenit asupra semnării unui Acord de colaborare, care va conţine acţiunile comune ale Consiliul Naţional pentru protecţia drepturilor copilului şi Ambasada Franţei în Republica Moldova în vederea monitorizării respectării drepturilor copilului şi eficientizării acţiunilor în procesul reformelor în domeniul protecției copilului și familiei.

Vicepremierul a exprimat mulţumirile Ambasadei Franţei în Republica Moldova pentru asistenţa oferită şi pentru implicarea în procesul de reformă a ţării.

www.gov.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.