print
Preşedintele PL Mihai Ghimpu, în discuţie telefonică cu Thorbjǿrn Jagland, Secretar General al Consiliului Europei
19.01.2012
2179 Accesări

Preşedintele PL Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a avut astăzi o discuţie telefonică cu Thorbjǿrn Jagland, Secretar General al Consiliului Europei.

În cadrul discuţiei Mihai Ghimpu l-a informat pe înaltul oficial european despre decizia majorităţii parlamentare de a desfăşura un referendum în Republica Moldova în vederea modificării prevederilor din Constituţie ce se referă la alegerea şefului statului. Preşedintele PL a precizat că desfăşurarea cu succes a acestui referendum reprezintă unica soluţie de depăşire a blocajului generat de nealegerea preşedintelui de mai bine de doi ani, respectiv de asigurare a stabilităţii politice. Totodată, este necesară implementarea în continuare a reformelor democratice în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trai a cetăţenilor şi integrarea europeană a Republicii Moldova.

Mihai Ghimpu a menţionat că juriştii Fracţiunii parlamentare a PL au organizat astăzi consultări şi discuţii cu experţi din domeniul jurispudenţei, reprezentanţi ai mediului academic şi ştiinţific pe marginea modificărilor constituţionale. În context, poziţia Fracţiunii PL, agreată şi de experţi, este simplificarea mecanismului de alegere a şefului statului. După modelul german, Preşedintele urmează a fi ales pornind de la 51 de voturi şi mergând gradual în jos.

„Nu este momentul oportun să modificăm mai multe articole din Constituţie deoarece aceasta ar însemna să complicăm situaţia. Oricum, Alianţa pentru Integrare Europeană a prevăzut în programul său de guvernare adoptarea unei noi Constituţii, care va îndepărta toate lacunele legislative existente”, a spus Preşedintele PL.

În acelaşi context, Mihai Ghimpu a regretat faptul că cetăţenii nu pot să aleagă direct Preşedintele republicii, iar acest subiect nu poate fi supus referendumului, deoarece legislaţia nu permite organizarea unui referendum la acelaşi subiect în următorii doi ani de la referendumul precedent, adică nu mai devreme decât în toamna acestui an.

Mihai Ghimpu a mai precizat că proiectul de modificare a Constituţiei, elaborat de grupul de experţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană, va fi transmis pentru expertizare şi avizare Comisiei de la Veneţia.

Secretarul General al Consiliului Europei a salutat reformele democratice ce au loc în Republica Moldova, exprimând susţinere pentru continuarea cursului european.

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.