print
Seara Târziu cu Dorin Chirtoacă
24.06.2010
2060 Accesări

Dorin Chirtoacă, primarul general al capitalei, a fost invitatul lui Dorin Scobioală în emisiunea ,,Seara Târziu", difuzată de Prime. În cadrul emisiunii au fost abordate problemele cu care se confruntă Chișinăul la ora actuală cât și locuitorii acestuia. Acestea fiind, mirosul urât din capitală, reparația drumurilor, câinii vagabonzi și nu în ultimul rând bariera de pe strada Ciocârliei.

În cadrul emisiunii Dorin Chirtoacă a prezentat un experiment prin care a demonstrat cum de la 1 august aerul în oraș se va schimba. A mai rămas să fie evacuat nămolul de pe 7 hectare din 32, după acest pas, vom căuta și alte surse ale mirosului neplăcut în oraș. Din câte știu, ele sunt a menționat primarul.

Referitor la reparația drumurilor și locurilor de parcare, primarul a declarat că locurile de parcare vor fi cu plată, deoarece, în acest moment ,sumele colectate de la șoferi nu constituie nici jumătate din suma necesară, iar diferența e acoperită de pietoni.

Chirtoacă a mai promis că în toamnă va curge apa în lacul de la Valea Morilor.

Despre bariera de protecție de pe strada Ciocârliei, care a fost înlocuită cu o funie cu stegulețe, primarul Chirtoacă a menționat că problema nu este în barieră, ci în luxul care este după aceasta. "Proletariatul s-a unit împreună după această barieră de protecție", a opinat Chirtoacă zâmbind.

Amintim că, astăzi primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă împlinește 3 ani de când a fost învestit în această funcție.

Vă invit să urmăriți mai detalii în imaginile video din cadrul emisiunii Seara Târziu

                                                  Partea I

                           

                                                 Partea II

                           

                                                Partea III

  

                          

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.