print
Mihai Ghimpu s-a întîlnit cu E.S. Nikolaus Graf Lambsdorff, Ambasador Extraordinar si Plenipotenţiar al Germania în Republica Moldova
29.01.2010
2874 Accesări

Preşedintele Parlamentului Mihai GHIMPU, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a avut o întrevedere de rămas bun cu E.S. Nikolaus Graf Lambsdorff, Ambasador Extraordinar si Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, în legătură cu încheierea misiunii sale diplomatice în ţara noastră.

Mihai Ghimpu a adus sincere mulţumiri diplomatului german pentru eforturile deosebite în consolidarea relaţiilor moldo-germane, care în perioada exercitării mandatului său au cunoscut o ascensiune impresionantă.

Preşedintele Mihai Ghimpu a dat o înaltă apreciere sprijinului consecvent acordat de Germania opţiunii Republicii Moldova în favoarea promovării valorilor europene şi realizării parcursului european, inclusiv prin asistenţă financiară considerabilă. „Este remarcabil faptul că la 25 iunie 2008 Bundestag-ul german a adoptat moţiunea „A sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova”, iar la 11 august 2009 un grup de deputaţi germani a semnat o Declaraţie de susţinere a Alianţei pentru Integrare Europeană din Republica Moldova”, a afirmat Preşedintele interimar al republicii. În context, Mihai Ghimpu a subliniat importanţa constituirii, la 26 martie 2009, a Forului moldo-german, al cărui obiectiv major este facilitarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, precum şi inaugurarea, la 2 noiembrie 2009, a Biroului Fundaţiei Konrad Adenauer, care va contribui în mod substanţial la consolidarea relaţiilor bilaterale moldo-germane pe multiple planuri, inclusiv cu societatea civilă.

Referindu-se la procesele interne din Republica Moldova, Mihai Ghimpu a menţionat necesitatea înfăptuirii reformei constituţionale. Nikolaus Graf Lambsdorff a remarcat în această ordine de idei că experţii germani în domeniu acordă deja asistenţă Comisiei pentru reforma constituţională constituită prin decret prezidenţial.

Ambasadorul Nikolaus Graf Lambsdorff a subliniat faptul că actuala conducere proeuropeană a Republicii Moldova merită mai multă susţinere din partea Germaniei şi că ţara sa manifestă disponibilitate maximă de a sprijini eforturile acesteia întru depăşirea crizei economice,  afirmarea statului de drept şi integrarea în Uniunea Europeană.

Tot astăzi a avut loc ceremonia de înmânare diplomatului german a „Ordinului de Onoare”. Prin decret prezidenţial Ambasadorul Nikolaus Graf Lambsdorf a fost decorat în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor de prietenie şi colaborare moldo-germană.
 

Sursa: Serviciul de presă al Parlamentului


Foto: Agenţia de ştiri Moldpress

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.