print
Mihai Ghimpu la invitat la Chişinău pe Preşedintele României, Trăian Băsescu
30.12.2009
2512 Accesări 1 Comentarii

Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a adresat Excelenţei Sale domnului Traian Băsescu, Preşedinte al României, o invitaţie de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova. În mesaj se menţionează:

Excelenţă, doresc să constat cu satisfacţie că anul 2009 a deschis largi perspective pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti. În acest context, în vederea identificării noilor oportunităţi de cooperare bilaterală şi a căilor  de valorificare a lor cît mai eficientă, am deosebita plăcere de a Vă adresa  invitaţia să efectuaţi o vizită oficială în Republica Moldova, într-o perioadă convenabilă Dumneavoastră.

Sunt convins că, în cadrul acestei vizite, vom avea posibilitatea  să discutăm despre noile modalităţi de consolidare şi extindere a cooperării interstatale, în interesul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului, să facem  un amplu schimb de opinii asupra proceselor democratice din Republica Moldova şi să convenim asupra unor noi măsuri de susţinere de către România a eforturilor noastre vizînd realizarea obiectivului strategic pe care ni l-am propus - integrarea europeană.
 
Asigurîndu-Vă şi cu această ocazie că apreciez înalt atitudinea frăţească pe care aţi manifestat-o faţă de Republica Moldova în calitatea Dumneavoastră de Şef de Stat, cu speranţa de a Vă întîlni cît mai curînd la Chişinău, doresc să reiterez, Excelenţă, urările mele de sănătate, de succes şi prosperitate pentru Dumneavoastră personal, pentru membrii familiei Dumneavoastră, precum şi pentru toţi românii cu ocazia frumoaselor sărbători de iarnă. Împreună cu tradiţionalul „La mulţi ani!”, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, expresia celei mai înalte consideraţii”
,  se arată în mesajul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu adresat Preşedintelui României Traian Băsescu.
 

Sursa: Serviciul de Presă a Parlamentului

Copyright © 2020 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.