print
Conferința Organizației Femeilor Liberale Ialoveni
10.04.2014
2435 Accesări


Duminică, 6 aprilie 2014, a avut loc Conferința Organizației Femeilor Liberale din Ialoveni, în incinta Casei de Cultură a s. Costești, Ialoveni.

La Conferință au  participat circa 53 reprezentante ale OFL din toate localitățile din Ialoveni, precum și Biroul Politic al Organizației Teritoriale, condusă de președintele Vladimir Cernat și Prim -vicepreședintele Petru Rotaru și Tudor Grigoriță.

Ordinea de zi a Conferinței a inclus:
-     Prezentarea situației în cadrul Organizației Ialoveni;
-    Alegerea conducerii Organizației de Femei;
-    Situația socială și politică din R. Moldova.

În prezentarea raportului de activitate al Organizației, Vladimir Cernat, Președintele filialei PL Ialoveni, a făcut o analiză a rezultatelor obținute de către Organizația PL din Ialoveni. Ulterior, raportul de activitate a fost supus dezbaterilor, iar participantele au înaintat propuneri pentru activitățile preconizate pentru acest an.

Eugenia Iurco, Președinta OFL sect. Centru, mun. Chișinău,  a prezentat care este situația OFL la nivel Național și care sunt structurile la nivel European și Internațional, din care OFL face parte -  Rețeaua ALDE Gen și Rețeaua Femeilor pentru Democrație.

În acest context, a fost  menționată  inițiativa OFL privind  urgentarea semnării Convenției de la Istanbul ce are drept scop combaterea și prevenirea violenței în familie și sezisarea depusă de către Deputații PL la Curtea Constituțională „privind  controlul constituționalității unor prevederi legale ce vizează încălcarea drepturilor copilului, prin micșorarea indemnizaţiei de maternitate şi a indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, până la împlinirea vârstei de trei ani”, precum și despre proiectele de lege privind cota de gen.

În continuare, Președintă a Organizației Femeilor Liberale Ialoveni a fost aleasă  Veronica Botnaru, iar în calitate de Vicepresedinte au fost alese: Eleonora Devder, Natalia Andronachi, Aliona Paschevici, Ala Macari și Natalia Decuseara. De asemenea,  a fost ales Biroul Permanent al OFL Ialoveni și secretara coordonatoare, în persoana Raisei  Nedenco.

Spre sfârșitul Conferinței,  Veronica Botnaru, Președinta OFL Ialoveni,  a mulțumit colegelor pentru încrederea acordată, solicitând contribuția fiecărei localități în fortificarea Organizației Teritoriale Ialoveni PL.

Eugenia Iurco, Președinta OFL, sect. Centru. Chișinău a ținut să menționeze că pentru păstrarea cursului european al Republicii Moldova și buna dezvoltare a acesteia este necesară unirea tuturor forțelor pentru a asigura cat mai multe mandate în Parlament pentru Partidul Liberal la scrutinul electoral din aceasta toamnă.

Departamentul Imagine și Comunicare al PL
10 aprilie 2014
Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.