print
Seminar de instruire în liderism şi comunicare pentru membrele Organizaţiei Femeilor Liberale
06.03.2013
2376 Accesări

Organizaţia Femeilor Liberale a organizat la Chişinău un seminar de instruire în liderism, comunicare şi participare în alegeri. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu reprezentanţii Partidului Liberal Democrat din Marea Britanie şi cu sprijinul financiar al Fundaţiei Westminster pentru Democraţie.

Seminarul face parte dintr-un program de trei ani ce are drept scop instruirea şi promovarea unui număr mai mare de femei pe liste la alegerile parlamentare. La seminar au participat 20 de femei din raioanele Dubăsari, Anenii-Noi, Ialoveni, Criuleni, suburbiile municipiului Chişinău şi reprezentante ale tuturor sectoarelor din capitală.

În cadrul seminarului au fost discutate următoarele subiecte :

• Problemele specifice care afectează femeile care doresc să fie active în politică
• Modulităţile prin care liberal-democraţii din Marea Britanie încurajează femeile pentru a se implica în activităţi publice, inclusiv activitatea Campaniei Liberal Democrate pentru echilibrul de gen
• Dezvoltarea, elaborarea mesajului public şi caracteristicile unui mesaj eficient
• Comunicarea mesajului prin intermediul mass-media către alegători

• Convingerea şi influenţarea oamenilor

• Campania de comunicare a mesajului public
• Abilităţile de prezentare
• Planul de actiuni

Preşedinta OFL, deputata Corina Fusu a subliniat importanţa instruirilor pentru consolidarea Organizaţiei Femeilor Liberale, dar şi pentru promovarea femeilor pe locurile eligibile la alegerile locale şi parlamentare, precum şi în poziţii decizionale.

La acest eveniment a fost prezent şi Ministrul Tineretului şi Sportului Octavian Ţâcu. 

Organizaţia Femeilor Liberale

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.