print
Problema reducerilor de emisii a gazelor cu efect de seră în atenţia Ministerului Mediului
12.02.2013
1863 Accesări

În perioada 11 – 16 februarie într-o vizită de lucru la Ministerul Mediului se află o delegație din Japonia, care efectuează studiul privind dezvoltarea „Cooperării bilaterale pentru comercializarea reducerilor de emisii a gazelor cu efect de seră (BOCM)”, susținut de Ministerul Mediului din Japonia.  Studiul va facilita dezvoltarea proiectelor de comercializare a reducerilor de emisii a gazelor cu efect de seră, susținut de Guvernul Japoniei. Delegația este formata din experții Hiroshi Ikeda, Yukio Nara de la Compania Mitsui Co. Ltd, Soji Kurasawa și Akihiro Ogawa de la compania CUES, Japonia.

În cadrul discuțiilor avute, delegația  a informat Ministrul Mediului asupra rezultatelor studiului și au trasat jaloanele activităților asupra noilor proiecte pentru dezvoltare în comun cu partea Japoneză.

Delegația l-a informat pe Ministrul Mediului Gheorghe Șalaru asupra faptului că, la 23 ianuarie a avut loc ședința Comitetului de supraveghere din Japonia asupra studiului BOCM. Comentariile studiului trebuie luate în considerație de către experții locali si autorități:
-Volumul emisiilor proiectului depind de capacitatea unităților de transport folosite pentru transportarea biomasei. Este necesar de a examina capacitatea lor pentru care se poate aplica opțiunea de calcul ce utilizează valoarea stabila  « default data».     
-Criteriile de eligibilitate sunt  puține; de propus criterii care ar cuprinde aproape fiecare activitate de proiect.
-Comitetul Fondului de Mediu Global al Ministerului Mediului al Japoniei a comentat că nivelul de pregătire a operatorilor ce întrețin cazanele poate afecta eficienţa lor, iar echipa de sudiu a concluzionat că este puţin probabil un impact semnificativ în acest sens.

S-a estimat că în Republica Moldova nu sunt companii acreditare în verificarea proiectelor CDM. Este necesar instruirea lor în vederea estimării și verificării corecte a reducerilor de emisii în procesul de comercializare.

Partea japoneză va examina Rapoartele finale de verificare a studiului, pentru aceasta fiind selectate două companii, una din Moldova și una din Romania. Raportul final al studiului va prezenta oportunitățile de colaborare bilaterală asupra comercializării reducerilor de emisii cu Japonia. 

Ministerul Mediului al Republicii Moldova

www.mediu.gov.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.