print
Mihai Moldovanu preocupat de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi
10.12.2012
1831 Accesări

Viceprim-ministrul Mihail Moldovanu a participat joi, 6 decembrie, la cea de-a III-a masă rotundă regională (zona Centru), cu genericul „Schimbarea paradigmei în Republica Moldova – implementarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi”.

 
Masa rotundă a fost organizată de către Secretariatul permanent al Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului în parteneriat cu A.O. "Keystone Human Services International Moldova Association" și cu susţinerea financiară a Reprezentanţei UNICEF, Moldova şi Ambasada Franţei în Republica Moldova.

La eveniment au participat conducătorii secţiilor/direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, ai direcţiilor de Învăţământ şi ai Centrelor Medicilor de Familie Raională, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile din 14 raioane din zona de centru a ţării.

În cadrul evenimentului au fost identificate problemele ce vizează incluziunea persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova, căile de soluţionare ale acestora. De asemenea, s-a discutat despre conţinutul Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, din perspectiva asumării de responsabilităţi şi implicării active a administraţiei publice locale în implementarea acesteia. Totodată, au fost identificate modalităţi de aplicare a articolelor Convenţiei şi barierele întîmpinate de către APL în acest proces.

Participanţii la Masa rotundă au lucrat în trei ateliere de lucru în care au fost discutate drepturile persoanelor cu dizabilităţi la viaţa independentă şi incluziune în societatea (Articolul 19 din Convenţie); la sănătate şi servicii sociale (Articolul 20) şi la educaţie (Articolul 24).

Menţionând barierele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi în accesarea acestor drepturi, participanţii la ateliere au venit cu un şir de recomandări în vederea îmbunătăţirii condiţiilor pentru incluziunea lor în comunitate.

Viceprim-ministrul  a încurajat administraţia publică locală să elaboreze şi să implementeze planuri locale de acţiuni în vederea realizării prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Guvernul Republicii Moldova

www.gov.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.