print
Dorin Chirtoacă: Voronin şi-a construit castele în parcul "Valea Morilor", iar echipa de la Primărie, în frunte cu Harry Potter, a reconstruit lacul și parcul
19.11.2012
941 Accesări

Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chișinău, vine cu o solicitare mai puțin obișnuită față de președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin. Edilul îl îndeamnă de comunist să insiste pe lângă social-democratul Victor Șelin pentru ca ultimul să restituie Primăriei Chișinău terenurile din zona parcului „Valea Morilor”, transmite UNIMEDIA.

„Trebuie să luptăm cu cei care au ocupat terenuri. Și nu este vorba doar de unul. Am o rugăminte către Vladimir Voronin - să explice faptul că dânsul și familia sa au „prihvatizat” terenuri și și-au construit castele, iar echipa de la Primărie, în frunte cu Harry Potter, a reconstruit lacul și parcul „Valea Morilor”. Să aibă grijă de tovarașul Șelin, dacă tot îl târâie prin Parlament ca pe o cocuță, să restituie plaja de la „Valea Morilor”. Asta dacă tot vrea să facă bine orașului orașului. Cu Șelin, rog insistent”, a subliniat Chirtoacă.

Dorin Chirtoacă îl învinuieşte pe „tovarășul Victor Șelin” că a pus mâna pe 4 ha din parcul „Valea Morilor”, printre care și plaja din preajma bazinului acvatic. 40% social-democratul le-ar fi trecut în proprietate privată, alte 60% le-ar deține în arendă.

Cât despre proprietatea familiei Voronin din str. Ciocârliei, amintim că în 2010 primarul Dorin Chirtoacă a anunţat Centrul Anticorupție că fiul fostului preşedinte, Oleg Voronin, s-ar fi „pricopsit cu teren în cea mai scumpă zonă a capitalei la un preţ de zece ori mai mic decât cel de piaţă”, prejudiciind astfel bugetul Primăriei cu circa 40 milioane de lei. Dosarul înstrăinării a 2,04 ha de pământ a fost expediat în judecată, însă deocamdată nimeni nu a fost condamnat.

www.unimedia.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.