print
Reprezentanţii Clubului Liberal Franța au prezentat liberalilor europeni aspecte ale fenomenului emigrării din Republica Moldova
29.10.2012
1980 Accesări

În perioada 27-28 octombrie la București s-a desfășurat seminarul „Impactul social și economic al emigrării în țările din Europa de Sud-Est și Europa Centrală. Perspective liberale”. Seminarul a fost organizat de către Forumul European Liberal (fundația politică a liberalilor europeni), cu susținerea Institutului de Studii Liberale (România), a Institutului Liberal pentru Analize Politice (Bulgaria) și a Fundației pentru Libertate Friedrich Naumann (Germania). Evenimentul s-a derulat cu sprijinul financiar al Parlamentului European. 

Asociația Clubul Liberal Franța a fost invitată să participe la seminar, cu o contribuție referitor la cazul specific al Republicii Moldova, în contextul emigrării masive din ultimele două decenii. Dra Aliona Secrieru, membră a asociației, a prezentat o analiză amplă a fenomenului emigrării din Republica Moldova, subliniind câteva aspecte importante de ordin social și economic. Au fost puse în discuție o serie de programe implementate în ultimii ani de către guvernul reformator de la Chișinău, care vizează atragerea contribuției financiare a emigranților basarabeni în economia reală a țării lor de origine (programele PARE 1+1, PNAET etc.). În aceeași ordine de idei, au fost prezentate primele rezultate ale unor programe menite să contribuie la reîntoarcerea migranților: programe specifice pentru tinerii cu studii superioare absolvite în afara țării, programe pentru reîntoarcerea diasporei științifice ş.a. La finalul prezentării sale, dra Aliona Secrieru s-a referit la importanța votului în afara țării, mai ales în contextul alegerilor parlamentare din 2009 și 2010, în care diaspora basarabeană a jucat un rol decisiv în instaurarea unei guvernări democratice, pro-occidentale și reformatoare.

Asociația Clubul Liberal Franța aduce sincere mulțumiri Institutului de Studii Liberale din București, pentru invitația de a participa la acest eveniment.

Clubul Liberal Franța

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.