print
Şoseaua Munceşti va fi reparată integral
08.08.2012
1277 Accesări

Primăria municipiului Chişinău va repara integral şoseaua Munceşti din capitală. Lucrările de renovare a 12,5 km de drum se vor desfăşura în două etape şi vor dura până la sfârşitul lunii august, curent. 

În cadrul primei etape, lucrările de reparaţie a şos.Munceşti au început pe tronsonul Gara Feroviară - str.Grădina Botanică, care în prezent au fost îndeplinite în proporţie 40 la sută. Cea de-a doua etapă de lucrări va cuprinde tronsonul între str. Lunca Bâcului şi intrarea în localitatea Sângera.

Reabilitarea integrală a şos. Munceşti va facilita accesul transportului de mare tonaj, care leagă zona de est a ţării cu oraşul Chişinău. Pentru reabilitarea integrală a străzii au fost redirecţionate surse financiare prevăzute anterior pentru reparaţia bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, deoarece bulevardul respectiv va fi renovat integral în cadrul programului BERD de reparaţie a 6 artere şi străzi din zona centrală a Chişinăului.

Conform Programului de reparaţie a străzilor din Chişinău, până la finele anului 2012, urmează a fi reabilitate integral străzile Mihai Viteazul, Petricani, Vadul lui Vodă, Grigore Vieru, inclusiv 5 porţiunii de drum: str. Tudor Strişcă, bd. Dacia (intersecţia cu str. Grădina Botanică), intersecţia străzilor Ismail - Varniţa - Calea Basarabiei şi Calea Moşilor şi intersecţia străzilor Burebista - Munceşti. În acest scop, Primăria Chişinău a contractat în anul 2011 un credit în valoare de 162 milioane lei.

www.chisinau.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.