print
In memoriam: Cântecele libertăţii noastre
04.04.2012
1714 Accesări

O seară de comemorare a lui  Nicolae Costin, primar de Chişinău (1990 - 1994), deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, ales în mod democratic (1990 - 1994) şi coautor al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova;  a compozitorului şi interpretului Ion Aldea Teodorovici, Cetăţean de Onoare (post-mortem) al municipiului Chişinău; dar şi de evocare a tinerilor care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, a organizat Primăria Chişinău pe 3 aprilie, la Sala cu Orgă. Evenimentul a purtat genericul „Cântecele libertăţii noastre". 

În discursul său, primarul general, Dorin Chirtoacă, a mulţumit celor prezenţi la festivitate pentru faptul că sunt alături de Ion Aldea Teodorovici, de Nicolae Costin, personalităţi care s-au jertfit pentru libertatea noastră, ambii născuţi în data de 7 aprilie, dar şi de tinerii de la 7 aprilie 2009.

Edilul capitalei şi-a exprimat speranţa că societatea nostră va avea înţelepciunea de a merge înainte, pe calea cea dreaptă, până la împlinirea idealului unităţii noastre naţionale. „Fiecare popor care a reuşit ceva, a făcut-o prin luptă, prin adevăr. Îmi doresc ca şi noi să reuşim anume aşa", a mai declarat Dorin Chirtoacă.

În sală au fost prezenţi apropiaţii personalităţilor comemorate: Iuliana Gorea Costin, văduva lui Nicolae Costin, Eugenia Marin, mama Doinei Aldea Teodorovici, precum şi personalităţi care i-au cunoscut, care au fost colegi sau care au colaborat cu ei. 

Pe scenă au evoluat artiştii: Cristi Aldea Teodorovici, Nina Crulicovschi, Mihai Ciobanu, Cristina Pintilie, Natan etc., dar şi elevi de la liceele din capitală - laureaţi ai concursurilor municipale de muzică.

E de menţionat că, tot aseară, în holul Sălii cu Orgă, a fost inaugurată o expoziţie dedicată „Generaţiilor 7 aprilie": fostului primar de Chişinău Nicolae Costin, compozitorului Ion Aldea Teodorovici şi tinerilor din 7 aprilie 2009.

www.chisinau.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.