print
Valeriu Munteanu propune ca deputaţii să-şi prezinte iniţiativele legislative şi în faţa miniştrilor
16.02.2012
1712 Accesări

Deputaţii ar putea fi obligaţi să-şi prezinte iniţiativele legislative şi în faţa miniştrilor. Asta dacă o propunere în acest sens, înaintată de liberali, va trece de votul colegilor din Parlament.

Astfel, liberalul Valeriu Munteanu, unul dintre autorii propunerii, spune că de cele mai multe ori, Guvernul nu înţelege esenţa ideilor care stau la baza iniţiativelor promovate de aleşi. Deputatul consideră necesară prezenţa autorilor iniţiativelor, dar şi a reprezentanţilor acestora la şedinţele Executivului, pentru a oferi miniştrilor informaţii suplimentare.

Potrivit autorilor, scopul acestei propuneri este de a diminua disensiunile care apar de multe ori în timpul examinării documentelor legislative.

www.publika.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.