print
Iniţiativa PL de a-i amenda pe cei care ignoră limba română în publicitate, salutată de colegii din AIE
13.02.2012
1670 Accesări

Iniţiativa liberalilor de a-i sancţiona pe cei care ignoră limba română în publicitate a primit acceptul colegilor de Alianţă. Proiectul de lege, care a fost avizat pozitiv de Comisia Juridică a Parlamentului, va fi în curând dezbătut în plen.

Liberalii cer sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei lingvistice în publicitate pe motiv că, în opinia lor, vorbitorii de limbă română ar fi discriminaţi. Ei susţin că Moldova este împânzită cu anunţuri, panouri publicitare, denumiri de firme şi magazine, toate scrise doar în limba rusă.

"Când văd că el pe magazinul lui îşi scrie „ţiment” sau „metalo-baza”. Iată acum merg prin Chişinău şi-i văd sau în altă parte, sau „calbasa”, sau în altă parte şi nu dublează această informaţie. Este de datoria noastră să păstrăm acest tezaur pe care îl avem, lingvistic, şi responsabilitatea, ne-am gândit noi că le aparţine tuturor", a declarat autorul iniţiativei, deputatul PL Valeriu Munteanu.

Iniţiativa liberalilor este salutată de colegii de coaliţie, care vin, însă, cu mai multe completări. Ei propun ca amenzile să fie aplicate doar beneficiarilor de publicitate şi nu celor care o prezintă, produc sau difuzează.

(...)

Astfel, deputaţii PL propun sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei lingvistice de până la 10.000 de lei. Potrivit legii, publicitatea se difuzează în limba de stat, iar la dorinţa furnizorului, şi în alte limbi.

www.publika.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.