print
Manifestările dedicate comemorării a 20 ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova
13.02.2012
948 Accesări

Vicepremierul Mihai Moldovanu a prezidat şedinţa Comisiei guvernamentale pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate comemorării a 20 de ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991-1992).

În cadrul şedinţei, au fost abordate subiectele cu privire la eforturile întreprinse de către autorităţile responsabile în vederea realizării planului de acţiuni dedicate comemorării a 20 ani de la începutul conflictului armat de pe Nistru, inaugurarea în or. Cantemir a monumentului consacrat eroilor căzuţi în acţiunile de luptă.

De asemenea, s-a discutat despre organizarea Conferinţei ştiinţifice consacrate comemorării, editarea cărţii privind istoria şi desfăşurarea acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, organizarea expoziţiilor tematice şi acordarea materialelor unice.

În seria acţiunilor respective se mai înscriu programe TV şi radio care vor prezenta documentare, cronici, reportaje ale veteranilor, personalităţilor. TV Moldova 1 şi Radio Moldova vor reflecta toate evenimentele de comemorare desfăşurate pe parcursul lunilor februarie şi martie.

Conform datelor prezentate de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, 345 de invalizi participanţi şi familii ale participanţilor decedaţi în acţiunile de luptă de pe Nistru vor beneficia de ajutoare materiale unice în mărime de 1000 lei până la 2 martie 2012.

Comitetul pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate comemorării a 20 ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova se întruneşte săptămânal în vederea asigurării implementării planului de acţiuni. În perioada imediat următoare, până la 02.03.2012 membrii Comitetului se vor deplasa în localităţile de baştină ale combatanţilor-eroi trecuţi la cele veşnice, pentru a depune flori la morminte şi a se întâlni cu familiile acestora.

www.gov.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.