print
Gheorghe Şalaru, în vizită de lucru în s. Brăviceni, raionul Orhei
09.01.2012
1753 Accesări
Ministrul mediului Gheorghe Șalaru a efectuat o vizită de lucru la Brăviceni, r-nul Orhei. În acest sat, cu o populație de peste 2500 de locuitori, autoritatea publică locală acordă o atenție deosebită soluționării problemelor legate de protecția mediului. Majoritatea locuitorilor sunt antrenați în sfera prelucrării produselor agricole și animaliere. De rând cu tradiționalele întreprinderi primare de prelucrare a fructelor și legumelor, în sat funcționează și o fabrică de produse lactate ”BraviLacta”. Această unitate industrială consumă zilnic o cantitate impunătoare de apă care, după utilizare, este epurată în totalitate. Și pentru instituțiile publice (gimnaziul, grădinița de copii, centrul de sănătate ș.a) a fost construită și dată în exploatare o stație de epurare pe baza tehnologiilor ZUC (Zone Umede Construite). La această stație vor fi conectate și case particulare ale locuitorilor.

Politica de protecție a mediului în Brăviceni este promovată și rezolvată de către primărie în complex: 1) prin întoarcerea în natură a apelor utilizate epurate și 2) prin promovarea obținerii energiei regenerabile din sursele locale (deșeurile vegetale), astfel contribuindu-se la îmbunătățirea calității mediului.
Primarul localității Vladimir Cociorva apelează la diferite organisme internaționale în vederea obținerii granturilor pentru dezvoltarea social-economică a societății. Recent a fost obținut un grant pentru construcția unei întreprinderi de prelucrare a resturilor vegetale prin obținerea brichetelor ce vor fi folosite la încălzire. Întreprinderea va fi dată în exploatare în august 2012.

www.mediu.gov.md 
Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.