print
Nicolae Andronache a participat la Forumul CSI al inițiativelor de voluntariat
26.04.2010
2444 Accesări

În perioada 15 și18 aprilie în oraşul Minsk, Belorusia s-a desfăşurat primul Forum CSI al iniţiativelor din domeniul voluntariat. Evenimentul a reunit peste 100 de persoane din 11 ţări (Republica Azerbaidjan, Armenia, Republica Belarus, Kazahstan, Republica Kârgâzstan, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Tadjikistan, Uzbekistan, Ucraina).
Evenimentul a avut drept scop promovarea voluntariatului ca mijloc de formare a cetăţeniei active a tinerei generaţii în spaţiul CSI şi implicarea acesteia în consolidarea şi dezvoltarea valorilor universale. Delegația Republicii Moldova a fost reprezentată de Nicoale Andronache, viceministrul tineretului și Sportului.

Forumul a fost desfăşurat prin prisma a mai multe componente, cele mai importante au fost:
1. Târgul ONG – prin intermediul cărora au fost promovate bunele practici în domeniul voluntariat în statele membre ale CSI
2.  Ateliere de lucru – care au abordat detalii ce ţin de coordonarea proiectelor de voluntariat, educaţia non-formală, cooperarea dintre Consiliile Naţionale de Tineret din spaţiul CSI.

Delegaţia Republicii Moldova a prezentat bunele practici în promovarea voluntariatului ale Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat, cum ar fi Săptămâna Naţională a Voluntariatului, Festivalul Voluntarilor, dezbateri publice şi instruiri pe subiecte legate de managementul voluntarilor, precum şi colaborarea dintre Coaliţie şi instituţiile publice guvernamentale în promovarea politicilor de stimulare a voluntariatului.

Participarea la acest Forum a permis diseminarea experienţei în promovarea voluntariatului, a politicilor în domeniul voluntariat şi stabilirea de noi parteneriate cu organizaţii, instituţii publice şi finanţatori din statele-membre ale CSI, pentru a pune în aplicare forme inovatoare de promovare a voluntariatului.

De asemenea, pe parcursul desfăşurării Forumului au fost organizate vizite la Ministerul Educaţiei şi la Ministerul Sportului şi Turismului al Republicii Belarus (prim-viceministru al sportului  V.Aleşkevici) cu scopul stabilirii contactelor necesare pentru colaborarea bilaterală în domeniul tineretului şi sportului.
La sfârşitul Forumului a fost aprobată o rezoluţie, în baza căreia au fost stabilite direcţiile de activitate ale societăţii civile şi instituţiilor publice în dezvoltarea şi consolidarea domeniului voluntariat în spaţiul CSI.

Forumul internaţional al statelor membre din CSI a iniţiativelor din domeniul voluntariat a fost organizat de  către „Liga muncii voluntare ale tinerilor” (Belarusia), cu sprijinul financiar al Fondului Umanitar Interstatal de cooperare ale statelor-membre ale CSI, Ministerul Educaţiei al Republicii Belarus şi Departamentul Tineret al Primăriei oraşului Minsk.

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.