print
Tot mai mulţi alegători optează pentru echipa Partidului Liberal
31.03.2009

La 30 şi 31 martie, liderii PL Dorin Chirtoacă, Anatol Şalaru, Corina Fusu, Nistor Grozavu, Vadim Cojocaru, Ana Guţu, Gheorghe Brega, Valeriu Munteanu, Mariana Ambros s-au întâlnit cu alegătorii din raioanele Sângerei, Cahul, Comrat, Ciadâr-Lunga, Briceni, Edineţ, precum şi din oraşele Chişinău şi Tighina.

Luni, 30 martie, vicepreşedintele PL Anatol Şalaru, a avut o serie de întâlniri cu locuitorii oraşului Chişinău. Chişinăuenii sunt mult mai informaţi decât oamenii de la sate şi au o poziţie mult mai fermă în ceea ce priveşte necesitatea schimbării actualului regim dictatorial din republică. Anatol Şalaru a atras atenţia asupra faptului că toţi locuitorii municipiului Chişinău care optează pentru Schimbare trebuie să încerce să convingă rudele, cunoscuţii, prietenii din sate să iasă la vot şi astfel să contribuie la făurirea unui viitor european al Republicii Moldova.
La una dintre întâlniri, candidatul PL Vadim Cojacaru a vorbit despre importanţa acestor alegeri: „Alegerile din 5 aprilie vor da o nouă şansă Republicii Moldova. Oamenii au înţeles că nu mai putem rămâne izolaţi de restul Europei şi că doar o echipă onestă şi competentă ar putea să creeze mecanisme funcţionale de dezvoltare a economiei, de respectare a drepturilor omului, de integrare în Uniunea Europeană”.
Marţi, 31 martie, vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă a prezentat Programul electoral şi a răspuns la întrebările locuitorilor din raionul Sângerei. Întrebat de un locuitor al satului Chişcăreni care sunt soluţiile PL în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trai pentru toţi cetăţenii republicii, Dorin Chirtoacă a răspuns: „Ca să lichidăm sărăcia şi să devenim membri ai UE trebuie să creăm un climat economic bazat pe liberă iniţiativă, să promovăm legi care să accelereze creşterea economică, o politică bugetar-fiscală transparentă şi corectă care să stimuleze investiţiile autohtone şi cu capital străin. Toate la un loc vor aduce bunăstare şi resurse financiare la bugetul de stat, necesare pentru creşterea salariilor şi pensiilor, dar şi pentru dezvoltare.”

IMG_3022_resize.JPG

IMG_3030_resize.JPG

IMG_3045_resize.JPG

IMG_3047_resize.JPG


Candidaţii PL Valeriu Munteanu şi Mariana Ambros au avut o întâlnire deosebit de emoţionantă cu colectivul pedagogic şi cu elevii cu drept de vot de la liceul românesc din oraşul Tighina. Locuitorii de pe malul stâng al Nistrului au declarat că vor să-şi exercite dreptul de vot şi speră că societatea civilă din Republica Moldova, la 5 aprilie, prin vot, îi va împuternici să ne reprezinte pe cei care cu adevărat merită acest lucru.
În aceeaşi zi, vicepreşedinta PL Corina Fusu s-a întâlnit cu alegătorii din raionul Cahul, candidata PL Ana Guţu a stat de vorbă cu câteva sute de cetăţeni din raioanele Comrat şi Ciadâr-Lunga, candidatul PL Gheorghe Brega a prezentat Programul electoral alegătorilor din raioanele Edineţ şi Briceni, iar candidatul PL Nistor Grozavu a prezentat chisinăuenilor soluţiile PL pentru eradicarea sărăciei şi integrarea în Uniunea Europeană.

DSCN5852_resize.jpg

ceadar_lunga_resize.JPG

DSCN5836_resize.jpg

vezi toate pozele

31 martie                                            Departamentul de comunicare al PL            

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.