print
Conducerea și membrii PL vor comemora victimele celui de-al II-lea val de deportări ale regimului comunist de ocupație
05.07.2014
1886 Accesări
În dimineața zilei de duminică, 6 iulie 2014, la ora 9:00, conducerea și membrii Partidului Liberal vor depune flori la „Trenul Durerii” - monumentul ridicat în Memoria Victimelor Deportărilor regimului comunist de ocupație în Scuarul Gării Feroviare din Chișinău.

Mâine, 6 iulie 2014, se împlinesc 65 de ani de la cel mai mare val al deportărilor regimului comunist de ocupație, organizate în Basarabia.  Cu acest prilej trist, astăzi, 5 iulie 2014, va fi dezvelit, la Glodeni, un monument în memoria victimelor regimului comunist de ocupație. De asemenea, mâine, 6 iulie 2014, alte câteva monumente vor fi dezvelite în localități din r. Călărași și Ungheni, acestea făcând parte din proiectul „Un monument pentru fiecare sat”, care a fost lansat de Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, încă din perioada când exercita funcţia de Preşedinte Interimar al Republicii Moldova.

Partidul Liberal vă invită să vă alăturați acțiunilor de comemorare a victimelor regimului comunist de ocupație, care se vor desfășura mâine, 6 iulie 2014, la monumentul din Scuarul Gării Feroviare, cu începere la ora 9:00.


Departamentul Imagine și Comunicare al PL
5 iulie 2014
Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.