print
Mihai Ghimpu în faţa comisiei de anchetă: Eu nu sunt martor, nu am fost la vânătoare
05.02.2013
2164 Accesări

Nemulţumit că este considerat martor în cazul incidentului de la Făleşti. Este vorba despre liderul PL, Mihai Ghimpu, care susţine că martor este cel care a fost la faţa locului. Mai mult, liberalul le-a reproşat deputaţilor că îl supun unui interogatoriu ca la judecată.

“Să îmi explicaţi ce fel de martor? De unde aţi luat aceste drepturi? Martor este cel care a fost la faţa locului. Nu sunt martor. Nu mă faceţi martor, mâine o să mă treceţi în inculpat. Este regulamentul. Aici este un interogatoriu ca la judecată. Dacă vreţi să vedeţi de unde sunt eu, duceţi-vă la Coloniţa. Pentru procesul verbal sunt Mihai Ghimpu, dar că sunt eu însurat sau nu, asta nu-i treaba dumneavoastră”, a specificat Ghimpu.
 
Întrebat de unde a aflat despre vânătoarea de la Pădurea Domnească, liberalul a spus: “Despre vânătoare am citit de pe tableta mea, când eram la Băile Herculane şi vă recomand şi vouă să vă duceţi acolo. Eu l-am sunat pe Lupu şi l-am întrebat dacă este adevărat. Totodată, l-am întrebat de ce nu am fost anunţat. Şi el m-a sunat de vreo câteva ori, însă nu i-am răspuns, deoarece ştiţi cât sunt de impulsiv”, a menţionat Ghimpu.
 
Mai mult, Ghimpu susţine că la vânătoare în Pădurea Domnească a fost şi Filat şi Voronin. "Toţi au fost la vânătoare la Pădurea Domnească şi Filat, şi Voronin. Numai eu nu am fost, am arma şi stă nouă", a afirmat liberalul.
 
Astăzi, la comisia de anchetă în cazul Sorin Paciu au fost invitate cele mai importante persoane în stat – Lupu, Filat, Plahotniuc, Ghimpu, Chirtoacă.

www.inprofunzime.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.