• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Discursul Preşedintelui Fracţiunii Parlamentare PL Ion Hadârcă, rostit în şedinţa de încheiere a sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului

    Discursul Preşedintelui Fracţiunii Parlamentare PL Ion Hadârcă, rostit în şedinţa de încheiere a sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului

    28.12.2012  

    Onorat Parlament!

    Ce-ar fi de rezumat, în fond, la un final de an împlinit cu de toate?
    Filosofic vorbind, sesiunile vin şi se duc, Parlamentul rămâne. Rămâne, în pofida oricăror zdruncinături şi obstacole constituţionale. Şi tocmai acest semn al stabilităţii poate fi considerat drept cea mai importantă realizare politică, implicit şi a bunei noastre activităţi parlamentare, pentru că anume stabilitatea înaltului for legislativ este garanţia încrederii în negocierile noastre cu partenerii europeni şi sursa îmbunătăţirii stării de lucruri în interiorul republicii.

    Realizări? Puţine, dar importante: alegerea Preşedintelui statului, finalizarea primului pachet legislativ al obligaţiilor asumate faţă de UE şi trecerea la etapa a doua a angajamentelor au deschis realmente perspectivele semnării Acordului de Asociere cu UE, Acordului de creare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi de Liberalizare a regimului de vize, iar vizitele înalţilor demnitari europeni Angela Merkel, Jose Manuel Barosso, Bronislaw Komorowski şi Jean-Claude Mignon au întărit încrederea noastră în justeţea cursului ales.

    Marele paradox al actualii guvernări este imaginea ei strălucitoare, ca să nu zic „de poveste a succesului”, în exterior şi neconcordanța  popularității AIE, care, sperăm, în următorii  doi ani, pe măsura efientizării eforturilor noastre va fi tot mai atractivă. Un alt paradox este implicarea politicului tocmai pentru a nu admite excesiva şi definitiva implicare a politicului, care poate degenera în autoritarism. Fireşte, că aceste paradoxuri nicidecum nu au influenţat prestaţia noastră suficient de vizibilă considerăm, atât în cadrul, cât şi în afara Parlamentului.

    Colega noastră, dna Corina Fusu,  Co-preşedinta Comitetului de cooperare UE-RM a contribuit la desfăşurarea cu succes a summit-ului respectiv, desfăşurat la Chişinău, în data de 29 octombrie a.c.
    În calitate de preşedintă a delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, o altă colegă, dna Ana Guţu, a participat la sesiunea plenară a regiunii Europa, care a avut loc la Montreux, Elveţia. La iniţiativa reprezentatei noastre s-a acceptat ideea de a organiza la Chişinău, în luna noiembrie 2013 a sesiunii plenare a APF, regiunea Europa. O astfel de reuniune va fi găzduită pentru prima dată de Republica Moldova, stat membru al Organizaţiei Internaţionale şi a Adunării Parlamentare ale Francofoniei.

    Marele regret este neadoptarea și nediscutarea proiectului Codului Educației, care, la etapa actuală, abia a fost tradus în engleză și expediat Consiliului Europei. Întârzierea adoptării Codului Educației periclitează întreg procesul de reforme, care, deocamdată, se rezumă la optimizări și eficientizări, nici pe departe suficiente ca să putem vorbi despre adevăratele reforme.

    Protejarea spaţiului informaţional din Republica Moldova, dezvoltarea presei, inclusiv a audiovizualului autohton, asigurarea libertăţii de exprimare şi a dreptului de viaţă privată, valori împărtăşite de PL, sunt deziderate extrem de importante în vederea consolidării statului de drept. Desconsiderăm metodele de manipulare a opiniei publice și solicităm CCA să monitorizeze audiovizualul și din perspectiva corectitudinii și imparțialității. Există pericolul real de concentrare a audiovizualului în mâinile unui singur proprietar, ceea ce contravine directivelor europene din domeniu. Se impune necesitatea modificării cadrului legislativ, adoptarea unui nou Cod al Audiovizualului, care ar asigura și transparența proprietății în audiovizual.

    În plenul Parlamentului şi în comisiile de profil deputaţii fracţiunii Partidului Liberal au participat activ la perfectarea şi promovarea iniţiativelor legislative referitoare la:
    • Politica fiscală şi bugetul de stat pentru anul 2013;
    • Bugetele ANRE, CNPF, BNM, Curţii de Conturi pentru anul 2013;
    • Legea concurenţei ş.a.

    Iniţiativele noastre au contribuit la fortificarea agenţiilor de reglementare a pieţei, iar completarea proiectului de Lege a Concurenţei va permite demonopolizarea şi crearea condiţiilor concurenţiale autentice pe piaţa tot mai liberalizată a Republicii Moldova. Pentru relansarea economică este necesară crearea unui cadru favorabil investițiilor străine, de asemenea, continuarea procesului de deetatizare și privatizare a întreprinderilor de stat, care activează ineficient. În acest scop se impune efectuarea unui audit total şi imparțial asupra întreprinderilor care au potențial economic, dar nu arată profit, conducătorii acestora având în continuare salarii mari.  De aceea am venit cu modificarea legislativă care prevede limitarea salariilor și a primelor conducătorilor acestor instituții.

    Securitatea energetică este o provocare pe care Republica Moldova trebuie să o depăşească în condiţii extrem de complicate: contextul global de creştere a preţurilor la energie şi dependenţei copleşitoare de importurile de gaze dintr-o singură sursă - Federaţia Rusă. Urgentarea construirii conductei de gaz Iași-Ungheni ar fi un prim pas pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova. În acelaşi context, solicităm Comisiei Europene să ofere susținerea logistică, financiară și tehnică necesară Republicii Moldova pentru a asigura modernizările care rezultă din calitatea noastra de membru aderent la Tratatul Comunității Energetice și la cel de-al treilea Pachet Energetic pe care ni l-am asumat şi-l vom respecta consecvent în pofida tentativelor opoziţiei de a ne menţine în zona de presiune estică. Noile acorduri semnate cu Federaţia Rusă privind aprovizionarea cu gaze naturale nu trebuie să deturneze cursul nostru european, dar să garanteze respectul deplin pentru obligațiile Republicii Moldova față de Tratatul Comunității Energetice.

    În altă ordine de idei, vom susține relansarea discuțiilor asupra proiectului noii Constituții, sperând să ne încadrăm în timpul rezonabil și pentru expertizarea lui de către Comisia de la Veneția. Considerăm că anume modernizarea şi europenizarea cadrului legal constituţional garantează ireversibilitatea reformelor pe care le-am iniţiat.
    De asemenea, vom insista asupra reformelor care vor duce la o descentralizare administrativă reală, prioritară fiind  modificarea Legii privind administrația publică locală, Legea privind finanțele publice locale și o nouă Lege privind statutul Municipiului Chișinău.

    Considerăm că pentru instaurarea adevărului și despărțirea de trecut societatea noastră are nevoie de legea lustrației. În acest sens, la inițiativa Fracțiunii Partidului Liberal, a fost creată Comisia de anchetă pentru investigarea situației arhivelor comitetului securității de stat (KGB) al RSSM.

    Pentru divertisment, deoarece, în această provocatoare iarnă a epidemiilor nevaccinate, sunt atacate de virusul demisiilor până și unele instituții statale, de la o vreme simt că mă roade și pe mine virusul demisiei și mai că mi-aș anunța și eu demisia, bineînțeles, cu condiția ca șeful partidului în niciun caz să nu mi-o accepte.

    În fine, anul 2013 care bate la ușa, se anunță a fi unul de importanță majoră pentru destinul Republicii Moldova și al tuturor cetățenilor ei. Așteptăm de la APCE trecerea noastră la etapa de postmonitorizare și bineînțeles semnarea Acordului de Asociere cu UE. Se așteaptă un an rodnic pe care ni-l dorim să fie unul cu mai puține demisii, cu mai mult noroc și succese, iar reformele inițiate să aducă roade bogate.

    Vă urez tuturor Un An Nou fericit.
    La anul și la mulți ani! 

    Chişinău, 28 decembrie 2012

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com