• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Mihai Ghimpu: Unele amendamente propuse la Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei înseamnă direct sau indirect a pune mâna pe Bancă

    Mihai Ghimpu: Unele amendamente propuse la Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei înseamnă direct sau indirect a pune mâna pe Bancă

    30.11.2012  

    Discuţii contradictorii azi în Parlament pe marginea unui proiect de modificare a Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei (BNM). Documentul prevede instituirea în cadrul BNM a două organe noi de control. Este vorba de Comitetul Executiv şi Consiliul de Supraveghere al instituţiei. Nici adoptarea acestui proiect nu a trecut fără replici între deputaţi.

    „Vă rog să spuneţi cu mâna la inimă a cui este ideea asta care vine să întoarcă tot cu picioarele în sus şi nu mai înţelegi nimic. Are Banca guvernator, ori nu, răspunde el şi cum răspunde. A cui este ideea asta care vrea după 20 de ani de independenţă a BNM să răstoarne tot?”, l-a întrebat liderul liberalilor, Mihai Ghimpu pe guvernatorul BNM, Dorin Draguţan.

    “Acest subiect nu este nou. Din 1995, imediat după ce s-a votat actuala lege, mereu s-a discutat despre această reformă”, a spus Dorin Draguţan.

    Potrivit guvernatorului BNM, Dorin Drăguţan, Consiliul de supraveghere urmează a fi compus din 7 membri, iar Comitetul executiv - din 5 membri. Cele două structuri noi vor înlocui Consiliul de Administraţie.

    Comunişii au cerut respingerea proiectului, iar liberalii nu cred că această reformă va asigura independenţa Băncii Naţionale. Aceştia şi-au atenţionat colegii că în cazul unor amendamente la varianta proiectului, nu-şi vor da voturile.

    “Nu văd eu ca acest proiect va avea soarta unei legi. În prima lectură am votat pentru că este proiectul înaintat şi de BNM în redacţie, am avut discuţii şi cu partenerii externi, şi susţin acest proiect. În cazul în care se deviază de la acest proiect, noi nu vom vota în lectura a doua. Devierile este că unii doresc ca guvernatorul băncii să nu fie preşedintele Consiliului de supravegere, ceea ce înseamnă direct sau indirect a pune mâna pe Bancă”, a spus liberalul Mihai Ghimpu.

    Liberal-democraţii au declarat că iniţiativa legislativă este una bună. “Până la acest moment fracţiunea PLDM încă nu a prezentat oficial careva amendamente care să derive din examinarea în lectura I. Noi nu avem la moment careva obiecţii conceptuale legate de conţinutul proiectului ce ţin de admnistrarea BNM”, a spus deputatul PLDM, Valeriu Streleţ.

    Proiectul de modificare a Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei urmează să fie votat în lectura a doua.

    www.hotnews.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com