• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  O nouă sală de sport pentru tinerii judocani

    O nouă sală de sport pentru tinerii judocani

    11.09.2012  

    Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, viceministrul Octavian Bodişteanu şi vicepreşedintele comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Corina Fusu, au inaugurat astăzi sala de sport destinată tinerilor judocani. Este vorba de şcoala sportivă specializată republicană de judo, care activează din anul 2003 în incinta Manejului de atletică uşoară, din capitală.

    ”Aşa cum am anunţat anterior, imediat după participara cu succes a lotului naţional al Republicii Moldova la Jocurile Olimpice şi cele Paralimpice de vară, de la Londra, Ministerul Tineretului şi Sportului şi-a propus realizarea unui alt obiectiv – acordarea sprijinului şcolilor sportive, deoarece aceste instituţii specializate şi stau la baza sportului de performanţă”, - a declarat Ion Cebanu în cadrul ceremoniei de inaugurare.

    Ministrul a accentuat că sala de sport, renovată şi reutilată pentru judocani, reprezintă expresia realizării obiectivelor propuse, în contextul strategiei naţionale pentru sport şi programului Ministerului Tineretului şi Sportului de creare şi modernizare a infrastructurii sportive în toată republica.

    De notat că în anul 2012, Ministerul Tineretului şi Sportului a reuşit asigurarea mai multor şcoli din subordine cu tehnică şi echipament sportiv în sumă de circa 1 milion de lei. Este vorba de Şcoala sportivă specializată de judo, care a beneficiat de un set tatami; Şcoala sportivă specializată de atletism, pentru care au fost procurate 5 instalaţii destinate antrenamentelor, dar şi saltele, mingi, haltere mici, bare şi alt echipament sportiv; Şcoala sportivă specializată de atletism din or. Bălţi, care a beneficiat de 5 biciclete, un scuter, 3 instalaţii destinate antrenamentelor şi tehnică de calcul; Şcoala sportivă din s. Ţaul, Donduşeni, pentru care a fost procurată prelată pentru tatami; Şcoala sportivă specializată de tenis de masă din or. Dubăsari şi Şcoala sportivă specializată de fotbal, pentru care a fost procurată tehnică de calcul; Şcoala sportivă specializată de ciclism, pentru care a fost achiziţionat un autoturism specializat, dar şi 20 de bicilete sportive; Şcoala sportivă specializată de caiac-canoe, care s-a ales cu 7 bărci noi pentru antrenamente şi Şcoala sportivă din Ungheni, pentru care a fost procurat covor cu prelată pentru lupte libere.

    De notat că doar în cadrul şcolii specializate republicane de judo – gazda evenimentului de astăzi – activează 14 antrenori. Aici fac sport 380 de elevi, cu vârsta de peste 8 ani, iar printre discipolii şcolii este şi Oleg Creţul, multiplu campion republican, european şi mondial la judo, medaliat cu aur şi la Jocurile Paralimpice din 2008.

    www.mts.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com