• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Satul Feşteliţa, raionul Ştefan Vodă beneficiază de un grant de 15 mii dolari pentru proiecte de dezvoltare social-economică

    Satul Feşteliţa, raionul Ştefan Vodă beneficiază de un grant de 15 mii dolari pentru proiecte de dezvoltare social-economică

    02.09.2012  

    De Sfânta Marie, la Feşteliţa, raionul Ştefan Vodă, a fost mare sărbătoare. Tot satul s-a adunat la dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu şi inaugurarea scuarului din faţa primăriei din localitate. Acest lucru a devenit posibil graţie unui proiect realizat la iniţiativa comunităţii cu sprijinul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI).

    Evident, şi-au adus contribuţia şi localnicii la această lucrare nobilă. Au existat donaţii individuale din partea oamenilor de afaceri, a profesorilor, elevilor din localitate.

    Cei 3120 de locuitori ai comunei, atunci când vor veni la primărie să-şi rezolve anumite probleme, se vor putea odihni pe băncile instalate în faţă şi vor putea contempla bustul lui Eminescu. Au fost create condiţii şi pentru invalizii din localitate. Acum, cei care se deplasează în cărucioare vor putea intra în primărie fără ajutorul cuiva.

    Conştiinţa naţională, paşaportul nostru în lume

    Deputatul Ion Hadârcă, prezent la eveniment, a menţionat: „Faptul că s-a adunat tot satul astăzi aici vorbeşte de dragostea deosebită şi atenţia pe care i-o purtaţi acestui eveniment şi momentului intrării lui Mihai Eminescu în sânul familiei dvs. Conştiinţa naţională este paşaportul nostru în lume”.

    „Sărbătoarea de astăzi n-ar fi fost posibilă fără contribuţia Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată. „Inaugurarea bustului lui Mihai Eminescu conferă valoare spirituală deosebită acestui proiect”, a menţionat edilul Nicolae Tudoreanu.

    Aici trebuie de menţionat că amenajarea scuarului a fost al doilea proiect susţinut de PCDLI. Prima susţinere oferită de această organizaţie a fost pentru amenajarea, în cadrul primăriei, a Centrului de prestare a serviciilor publice şi dotarea acestuia cu calculatoare.

    Un proiect susţinut de Guvern şi de instituţii străine serioase

    Reprezentanţii PCDLI, prezenţi la eveniment, au menţionat că satul Feşteliţa este una din cele 70 de localităţi-pilot din republică susţinute de Program pentru a dezvolta strategii de dezvoltare social-economică locală printr-o abordare bazată pe drepturile omului şi egalitatea de gen. Această abordare inovatoare presupune participarea tuturor membrilor comunităţii la procesul de identificare a priorităţilor locale şi asigurarea unor beneficii egale de pe urma dezvoltării locale pentru toţi membrii comunităţii, inclusiv pentru grupurile vulnerabile. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul satului Feşteliţa, în paralel, PCDLI oferă acestor localităţi şi sprijin financiar pentru implementarea iniţiativelor de dezvoltare locală identificate de membrii acestor comunităţi. Astfel, pentru implementarea acestui proiect, localitatea Feşteliţa a beneficiat din partea PCDLI de un grant în valoare de 15 mii de dolari, la care au mai venit cu o contribuţie sătenii, de cel puţin 15 la sută din aceasta sumă.

    Beneficii egale pentru toţi

    Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată este implementat de Guvernul Republicii Moldova cu asistenţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a Entităţii Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.

    Programul urmăreşte scopul de a asigura grupurilor vulnerabile, inclusiv categoriilor discriminate, social excluse şi marginalizate, beneficii egale de pe urma descentralizării şi dezvoltării locale. În activitatea sa, Programul se conduce după câteva principii de bază: participare, transparenţă, responsabilizare, nediscriminare, egalitate în drepturi, oportunităţi şi beneficii pentru femei şi bărbaţi. PCDLI activează în 60 de sate şi 10 oraşe din 10 raioane-pilot din republică, selectate după criteriul vulnerabilităţii în baza indicatorilor de deprivare a ariilor mici.

    www.gazetadesud.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com