• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Consolidarea Organizaţiei de Tineret a PL în raionul Dubăsari

    Consolidarea Organizaţiei de Tineret a PL în raionul Dubăsari

    30.05.2012  

    Tinerii liberali din raionul Dubăsari au organizat o conferinţă raională în cadrul căreia  au efectuat un bilanţ al activităţii din ultima perioadă de timp, au ales noua conducere, au trasat un şir de obiective şi activităţi, care urmează a fi realizate în perioada imediat următoare.

    Analizând activitatea organizaţiei teritoriale, participanţii la conferinţă au constatat că, în condiţiile social-politice şi economice din ţară, este nevoie de o implicare mai activă în procesele care au lor atât în raionul Dubăsari, cât şi în Republica Moldova, implicarea tuturor păturilor de cetăţeni, indiferent de statutul lor social.

    Ana Vasilache a fost aleasă preşedinta Tineretului Liberal din raionul Dubăsari. Potrivit Anei Vasilache, una din priorităţile organizaţiei teritoriale este lucrul activ în toate localităţile raionului Dubăsari, atragerea în acest proces a tinerilor cu iniţiativă, capabili să devină adevăraţi lideri în implementarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi naţională în diferite domenii ale vieţii social-economice şi politice.

    În opinia Anei Vasilache, pentru atingerea acestor scopuri este necesară o colaborare cât mai activă şi eficientă cu colegii din organizaţiile de tineret ale PL din alte raioane, precum şi cu semenii de peste hotarele Republicii Moldova. În acest context, Ana Vasilache a declarat că urmează a fi organizate câteva tabere de vară, inclusiv cu tinerii liberali din România, în cadrul cărora vor fi elaborate proiecte comune de colaborare.

    Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com