• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Iniţiativă liberală: angajaţii întreprinderilor de stat vor fi obligaţi să cunoască limba română

    Iniţiativă liberală: angajaţii întreprinderilor de stat vor fi obligaţi să cunoască limba română

    09.05.2012  

    Câţi dintre noi, adresându-se în limba română, nu au primit răspunsuri de genul „Ia ne ponimaiu“ sau „Govorite po celoveceski“ ? Sunt sigur că fiecare a fost într-o situaţie similară sau, cel puţin, a fost martorul unor manifestări similare de velicorusism grosolan şi arogant.

     

    Încercaţi să adresaţi azi, 9 mai, o întrebare în română, primului cetăţean cu garoafe roşii în mână şi panglica Sf. Gheorghe în piept şi în cel mai bun caz, veţi avea parte de un surâs insidios, sau, mult mai probabil, o să auziţi o lecţie de istorie cu eroi, care eliberându-ne de sub ocupaţia fascistă (fapt pentru care noi le mulţumim foarte mult), ne-au ocupat ei însuşi, fără a cere în schimb nimic altceva, decât cele mai bune locuri de muncă şi cele mai bune condiţii de trai, pentru a putea, zic ei,  ”ridica” Basarabia din neantul în care a fost aruncată de “asupritori”.

    Posibil aceşti cetăţeni, mulţi dintre care au plătit alături de basarabeni suficient tribut sistemului sovietic, nu mai pot fi “reeducaţi” în spiritul respectului necondiţionat faţă de atributele acestui stat, numit Republica Moldova, dar în acelaşi timp populaţia titulară, vorbitorii de limbă română, care constituie majoritatea absolută a concetăţenilor noştri şi care au luptat cu abnegaţie, pentru a reveni la latinitate, nu poate fi privată de dreptul său fundamental de a vorbi în limba oficială a statului în care trăiesc.

    Cu părere de bine, astăzi cunoaşterea limbii române este obligatorie, pentru poliţişti, procurori, judecători (deşi în UTAG nici un proces de judecată nu se desfăşoară în limba română!), avocaţi şi toţi funcţionarii publici, indiferent de nivelul unităţii administrative în care sunt angajaţi.

    Chiar dacă prescripţiile legale în domeniul lingvistic, pentru funcţionarii publici se îndeplinesc întru totul (deşi în perioada guvernării comuniste am avut chiar şi miniştri care nu cunoşteau limba română), trebuie să recunoaştem că există în continuare o mulţime de alte relaţii sociale unde limba română este discriminată.

    În Republica Moldova există aproximativ 1500 de întreprinderi de stat sau municipale care, în majoritatea lor, oferă servicii populaţiei, iar angajaţii acestora interacţionează cu un număr nedefinit de beneficiari, şi deseori, în calitate de deputat, primesc mesaje de la cetăţeni, referitoare la bădărănia unor angajaţi ai acestor companii (unele monopoliste sau dominante pe piaţă), care refuză cu vehemenţă să vorbească în limba română, însă nu refuză să încaseze lunar, salarii de zeci de mii de lei.

    Cum poate fi protejat de stat un cetăţean care se adresează la Poşta Moldovei, Calea Ferată, Moldtelecom, Registru ş.a.m.d.  şi i se refuză conversaţia în limba română? Cum putem vorbi despre eficienţa administrării acestor întreprinderi ale statului (adică ale tuturor cetăţenilor), unde sute de traducători, nu fac altceva decât să traducă lunar, din română în rusă şi din rusă în română tone de acte, pentru câteva mii de „şefuleţi” şi „nacialnici”, care făcându-se comozi în aceste întreprinderi, n-au catadicsit cel puţin să înveţe limba română, iar pentru nedorinţa cronică a acestora de a învăţa româna, statul plăteşte anual, milioane de lei, care ar putea fi cheltuiţi, pentru alte nevoi bugetare.

    Considerăm necesar ca angajaţii din întreprinderile fondate sau administrate de stat să cunoască limba română, pentru a evita cazurile de lezare a drepturilor majorităţii, stârnite de intoleranţa urmaşilor “eliberatorilor” noştri.

    Am înregistrat în acest sens, împreună cu colegii din Fracţiunea Partidului Liberal, un proiect de lege care va obliga angajaţii din cadrul întreprinderilor de stat sau întreprinderilor cu capital majoritar de stat să cunoască limba română. Această iniţiativă vine întru realizarea obiectivelor programatice ale Partidului Liberal şi alături de alte iniţiative recente, este menită să restabilească ponderea echitabilă a limbii române în societate.

    Poate şi în acest fel, alolingvii din Republica Moldova, care organizează marşuri pentru declararea limbii ruse drept limbă de stat, se vor pătrunde de necesitatea imperativă a cunoaşterii (şi vorbirii!) limbii băştinaşilor şi vor studia benevol şi gratis limba română.

    Blogul deputatului Valeriu Munteanu http://munteanu.md/blog/govorite-po-celoveceski 

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com