• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Liberalii din Paris au comemorat evenimentele din aprilie 2009

    Liberalii din Paris au comemorat evenimentele din aprilie 2009

    09.04.2012  

    Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova au participat la mitingul "Flacăra Libertății - comemorarea evenimentelor din aprilie 2009", organizat la Paris în fața Ambasadei Republicii Moldova.

    Mitingul a început cu un minut de reculegere în memoria celor decedați și maltratați în acele zile. Manifestanții au reamintit și condamnat cruzimea cu care fosta guvernare comunistă a torturat tinerii în comisariatele de poliție. Au remarcat faptul că niciuna din persoanele implicate în acele crime (polițiști, procurori, judecători, miniștri, șef de stat...) nu au fost trași la răspundere.

    În timpul acțiunii au fost afișate pancarte cu următorul conținut "Fără Dreptate nu există Libertate!", "Cerem arestarea mafiei Voronin!", "Cine o să răspundă? Unde-s torționarii? Când va fi dreptate?" și s-a scandat "Jos procurorul", "Dreptate"...

    Chiar dacă afară a fost frig și a plouat, atmosfera a fost una călduroasă și solidară, o parte de participanți au luat cuvântul. Alexandru Levițchi a cerut demiterea procurorului. Refugiatul politic Petru Băț a cerut să fie deschis un dosar penal contra fostului șef de stat Voronin pentru că a permis tortura, persecutarea și omorul tinerilor.

    Vasile Calmațui a menţionat că în 2009 și la Paris au fost organizate proteste în fața Ambasadei Republicii Moldova și în acest mod s-a atras atenția opinii publice europene. Nicolae Dragomir a amintit de recentele cazuri de profanare a tricolorului și a cerut tragerea la răspundere a celor vinovați. Svetlana Postolachi a întrebat "Sute de tineri au suferit, alții au rămas traumatizați pe viată...și pentru ce?"

    Acțiunea a fost organizată de către Clubul Liberal Paris cu sprijinul Consiliului Coordonator al Diasporei Republicii Moldova în Franța, la miting fiind prezent și un reprezentant al Ambasadei Republicii Moldova.

    Spre final participanții la protest au adoptat o Rezoluție adresată Președintelui Republicii Moldova Nicolae Timofti:

    Domnule Președinte,

    Noi, participanții la mitingul din 7 aprilie 2012 "Flacăra Libertății - comemorarea evenimentelor din aprilie 2009", ținem să vă felicităm cu investitura Dumneavoastră în funcția de Președinte al Republicii Moldova. Pentru noi această zi de 7 aprilie este nu doar "Ziua Libertății", mai este și o zi de doliu. Vă reamintim că în timpul acelor tragice evenimente peste 600 de tineri au fost sechestrați și supuși torturii în comisariatele de poliție și unii din ei chiar au decedat.

    De atunci au trecut trei ani, dreptate însă nu s-a făcut pentru aceste victime. La Procuratura Generală au parvenit 108 plângeri, dintre care numai 58 au ajuns în instanță. Magistrații au pronunțat doar două decizii de condamnare, în ambele cazuri au fost aplicate pedepse cu suspendare. Până în prezent au fost achitați 19 polițiști. Considerăm că aceste rezultate nu sunt satisfăcătoare, mai mult - sunt chiar rușinoase.

    Prin urmare vă rugăm să vă implicați și să urmăriți personal desfășurarea acestor anchete în vederea accelerării procesului justițional și asigurării corectitudinii și echității acestuia.

    Credem că dispuneți de experiența și instrumentele necesare, aveți încrederea cetățenilor, care la sigur vor fi decisive atât în restabilirea dreptății în cazul 7 aprilie, cât și pe tot parcursul mandatului Dumneavoastră.

    Paris, 7 aprilie 2012

    Clubul Liberal Paris

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com