-
La 9 aprilie, anul curent circa 35 de femei membre ale Organizatiei de Femei a Partidului Liberal (OFPL),filiala Municipiului Chişinău au participat la Seminarul de instruire cu tematica “Rolul femeilor in desfăşurarea unei Campanii Electorale reuşite. Planificare si strategii de succes”.
Seminarul a avut o agendă interesantă şi complexă, cu subiecte ce ţin de implicarea activă a femeilor la alegerile locale din 5 iunie, precum şi “ Campania de la Usa la Usa, Identiifcarea alegatorilor, comunicarea politica, managementul comunicarii eficiente cu alegatorii si transmiterea mesajului electoral”.
Cu un cuvânt de salut a venit Corina Fusu, deputată şi preşedinta OFPL, Elena Prus şi Zoia Jalba, vicepreşedinte a OFPL. Dumnealor au făcut o incursiune în istoria şi programul Partidului Liberal şi au subliniat importanţa participării femeilor în activitatea electorală pentru a reuşi realizarea schimbării până la capăt, prin realegerea lui Dorin Chirtoacă la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, promovarea femeilor pe listelele electorale la alegerile locale din vara aceasta .
Moderatoarea seminarului a fost Olga Nicolenco, expert independent şi formator naţional, cu asistenţa preşedintei OFPL sectorul Centru, Chişinău, Eugenia Iurco. Formatoarele au avut o prestatie excepţională, reuşind să producă o atmosferă interactivă şi pozitivă.
La finalul instruirii participantele şi-au exprimat dorinţa de a mai participa la asemenea seminare. Iată de ce s-a hotarât efectuarea acestui training în fiecare sector, pentru data de 16 aprilie se preconizeaza participarea femeilor liberale din sectorul Ciocana.Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL