• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Dorin Chirtoacă propune o cale ferată europeană “Grigore Vieru”, care să lege Iaşiul de Chişinău

    Dorin Chirtoacă propune o cale ferată europeană “Grigore Vieru”, care să lege Iaşiul de Chişinău

    13.10.2009  

    Prezent duminică la Iaşi, Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a propus înfiinţarea unei linii ferate cu ecartament european care să unească Iaşiul de Chişinău şi care să poarte numele poetului basarabean Grigore Vieru.

    Aflat la Iaşi pentru a lua parte la deschiderea Festivalului Internaţional de Poezie "Grigore Vieru", Chirtoacă a reamintit celor prezenţi în Sala Primăriei că ideea a fost lansată pentru prima oară pe 24 ianuarie 2009, în timpul alocuţiunii susţinute în cadrul manifestărilor dedicate Unirii Moldovei cu Ţara Românească.

    "Este o idee care a devenit actuală din 1990, însă a fost blocată de guvernele nomenclaturisto-comuniste pe care le-am avut până în prezent. Această idee trebuie să devină realitate, mai ales pentru că poetul Grigore Vieru şi-a dorit să treacă Prutul. A trecut Prutul, dar noi dorim să continuăm prin intermediul unui tren “Grigore Vieru'", a declarat primarul Chişinăului.Cea mai mare parte a căilor ferate din România au ecartamentul normal, european, de 1,43 m, în timp ce URSS a lăsat moştenire ţărilor care au alcătuit-o ecartamentul lat, de 1,52 m.

    Jurnal de Chişinău

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com