print
Proiect de Lege cu privire la arborarea simbolului Crucii creştine în Parlamentul Republicii Moldova
13.12.2013
4245 Accesări
Deputații PL - Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, Președintele Fracțiunii PL, Vicepreședinte al Partidului, Corina Fusu, Vicepreședinte PL, Boris Vieru, Vicepreședinte PL, Secretarul Fracțiunii Liberale în Parlament, și  Gheorghe Brega - au înaintat în Parlament, cu titlu de iniţiativă legislativă, proiectul de Lege Cu privire la arborarea simbolului Crucii creştine în Parlamentul Republicii Moldova. Totodată, pe lângă Deputații PL, acest Proiect a fost semnat și de Oleg Sârbu.

„Prin adoptarea acestui proiect de lege, Parlamentul va aduce în sânul său Crucea creştină, care este, la ora actuala, cel mai puternic simbol sacru şi care însoţeşte mersul existenţei noastre de la naştere până la moarte”, este precizat în nota informativă a Proiectului de lege, întrucât Crucea reprezintă un punct de referinţă de o importanţă fundamentală nu doar religioasă, ci şi istorică şi culturală.

În nota informativă a Proiectului se mai menționează că în tradiţia medievală din Principatele române, inclusiv Moldova, se considera că izvorul puterii domnitorului era Însuşi Dumnezeu, de aceea şi ritualul de încoronare se chema „ungere”, iar titulatura "IO", pe care o foloseşte, de exemplu, Ştefan cel Mare în Tetraevangheliarul de la Humor, arăta că domnitorul ocupa tronul din "mila lui Dumnezeu". Învestirea domnitorului avea loc în câmp, în afara cetăţii de scaun. Încoronarea presupunea ungerea cu mir a domnului şi înmânarea însemnelor puterii seculare: buzduganul, sceptrul şi steagul de domnie.

„Ştiind că puterea lor este din “mila lui Dumnezeu”, domnitorii se străduiau să guverneze cu dreptate.

Parlamentul Republicii Moldova, care este organul suprem de putere şi care dă legi ce determină cursul evoluţiei ţării şi bunăstarea fiecărui cetăţean în parte, nu poate face abstracţie de această tradiţie creştină cu semnificaţii foarte profunde din  istoria noastră. Adoptarea proiectului de lege sus-menţionat ar fi, credem, în măsură să restabilească legătura prezentului cu o tradiţie istorică, culturală şi creştină distrusă de epoca terifiantă a ateismului.
Demersul nostru este sprijinit şi de faptul că în multe Parlamente din lume, inclusiv din ţări prietene, precum România şi Polonia, simbolul Crucii Creştine este arborat la loc de cinste”, au mai accentuat Deputații în proiectul de lege înaintat.

Aceștia au reamintit că însăşi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, publicată la 27.08.1991, în Monitorul Oficial Nr. 011, se încheie cu binecuvântarea: “Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.
 
Aici puteți vedea Proiectul de Lege

Departamentul Imagine și Comunicare al PL
13 decembrie 2013
Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.