print
Agenda pentru 18 februarie 2011
17.02.2011
2499 Accesări

Mâine, 18 februarie 2011 la ora 16.45 Președintele PL, Mihai Ghimpu va participa în calitate de invitat special la o ședință de discuții a Clubului de presă din Chișinău. Evenimentul va avea loc în sala de conferințe Skytower, etaj 11, str. Vlaicu Pârcălab 63.

Seria de întâlniri cu reprezentanții clasei politice sunt menite să aprofundeze și să armonizeze comunicarea dintre comunitatea jurnalistică, societatea civilă și oficialități. Conform regulamentului exclusiv, prima jumătate de oră a ședinței este rezervată pentru întrebări și răspunsurile Președintelui PL, Mihai Ghimpu, cu posibilitatea publicării acestora în presă. Următoarea oră este rezervată comunicării libere, informale cu președintele liberal, cu angajamentul by default de a considera discuția ca una de documentare din prima sursă, off the record și fără consecința publicării citatelor. Ultima jumătate de oră va fi rezervată pentru o scurtă sesiune de degustare de vin, oferită de un producător local de vinuri, însoțită de discuții informale între membrii clubului și Mihai Ghimpu.

Seria ședințelor Clubului de Presă inițiată acum de Comitetul pentru Libertatea Presei se desfășoară în cadrul proiectului în derulare ”Să revenim la Democrație – fortificarea capacităților profesionale ale jurnaliștilor, consolidarea cooperării guvernamentale, promovarea mass-media liberă în Republica Moldova”, proiect implementat de o fundație politică germană, în parteneriat cu Academia Politică a Partidului popular Austriac și Comitetul pentru Libertatea Presei din Moldova.

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.