print
(Video)Mihai Ghimpu a decorat un grup de cetățeni din Transnistria
31.08.2010
2244 Accesări

Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a semnat decretul privind conferirea distincţiilor de stat unui grup de cetăţeni pentru merite deosebite în dezvoltarea lingvisticii, contribuţie remarcabilă la promovarea limbii române şi a adevărului ştiinţific şi  activitate  metodico-didactică  prodigioasă.

Potrivit decretului, „Ordinul Republicii”  a fost conferit lui Vasile Bahnaru, director al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Eleonorei Cercavschi, director al Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt” din oraşul Grigoriopol, Anatol  Ciobanu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, regretatului Ion Dumeniuc, lingvist, Eugeniei Halus, director al Liceului Teoretic „Evrica” din oraşul Rîbniţa, Ion Iovcev, director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol, Mariei Roibu, director al Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din municipiul Bender, şi Mariei Ungureanu, director al Gimnaziului-internat pentru Copii Orfani din municipiul Bender.

„Ordinul de Onoare” a fost conferit lui Tudor Colac, şef de sector la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Ion Teleman, director al Muzeului de Istorie şi Etnografie din satul Iurceni, raionul Nisporeni.

Prin acelaşi decret, Ordinul „Credinţă Patriei” clasa I a fost conferit lui Alexei Mocreac, director adjunct al Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt” din oraşul Grigoriopol, Nadejdei Ghidirimschi, director al Gimnaziului din satul Roghi, raionul Dubăsari, regretatului Ion Ivanov, profesor la Şcoala Medie nr.1 din oraşul Slobozia, Valentin Nicu, director al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din satul Copanca, raionul Căuşeni, Raisei Pădureanu, director adjunct al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol, şi Constantin Sucitu, director al Gimnaziului din satul Corjova, raionul Dubăsari.

Cu medalia „Mihai Eminescu” au fost distinşi – Tatiana Andrieş, profesor la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol, Nina Bernaz, profesor la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din oraşul Donduşeni, Tatiana Cartaleanu, conferenţiar universitar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Ion Dombrov, profesor la Liceul Teoretic „Mihai  Eminescu” din oraşul Cimişlia, Maria Golub, profesor la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din oraşul Soroca, Ana Marcov, profesor la Liceul Teoretic „Mihai  Eminescu” din oraşul Dubăsari, şi Maria Şleahtiţchi, conferenţiar universitar la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.

Titlul onorific „Artist al Poporului” a fost conferit doamnei Maria Mocanu, cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, iar „Om Emerit” lui Ion Bărbuţă, cercetător ştiinţific principal la Institutul        de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Galaction Verebceanu, secretar ştiinţific al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Servicul de Presă al Președenției

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.