print
Ordinul Republicii pentru Adrian Paunescu
30.08.2010
1849 Accesări

Scriitorul Adrian Păunescu a fost astăzi decorat, prin decret prezidențial, cu „Ordinul Republicii”. Președintele interimar, Mihai Ghimpu, a menţionat, în cadrul unei întâlniri cu scriitorul, că înalta distincţie i-a fost conferită lui Adrian Păunescu în semn de profundă recunoştinţă „pentru contribuţia remarcabilă adusă la dezvoltarea literaturii române, la promovarea valorilor naţionale şi a adevărului istoric şi la consolidarea conştiinţei şi solidarităţii naţionale”.

„Aceasta este şi o apreciere că pe tot parcursul vieţii Dumneavoastră aţi fost permanent alături de cetăţenii noştri, le-aţi susţinut speranţa şi curajul că vor trăi într-un stat democratic şi de drept”, s-a adresat Mihai Ghimpu scriitorului.

Primind distincţia, Adrian Păunescu a declarat că trăieşte un moment de cea mai mare bucurie şi aceasta nu este doar o satisfacţie sufletească, dar şi o obligaţie de a fi de folos Republicii Moldova şi întregului neam românesc.

La întrevederea cu Mihai Ghimpu a participat și familia scriitorului Păunescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca.

Jurnal.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.